Audi aduce la Detroit versiunea supremă R8 cu motor de 525 CP



Audi R8 V10
Audi R8 V10

Audi și-a provocat rivalii la o confruntare de top care până acum nu și-a găsit ecou în rândul principalilor săi adversari. Asta însă nu l-a împiedicat pe fabricantul din Ingolstadt să reînnoiască oferta pe segmentul supercar.
La doi ani de la lansarea modelului R8, noua vedetă în rândul automobilelor ce afișează ca simbol cele patru inele unite, Audi revine cu o versiune și mai puternică, anticipată de altfel în ultimul timp.
Denumit R8 V10, noul vehicul își face simțită prezența cu o lună înainte ca debutul să fie oficializat la Detroit, aducând cu sine și o premieră absolută în industria automobilistică. Supercarul german este prima mașină din lume echipată integral cu tehnologie LED pe blocurile optice față. În altă ordine de idei sistemul de lumini nu mai dispune de becuri xenon sau bi-xenon ci de un sistem inteligent alcătuit dintr-un rând de LED-uri ce vor furniza lumina necesară atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Avantajul constă în claritatea fascicolului de lumină emis dar și intensitatea acestuia, șoseaua fiind mult mai vizibilă noaptea.
O altă noutate este motorul V10 de 5,2 litri care dezvoltă 525 de cai putere și un cuplu maxim de 535 Nm disponibil la 8.000 rpm, cel mai puternic agregat montat pe un model de serie Audi. Este în fapt aceleași agregat care pune în mișcare Lamborghini Gallardo LP560-4 și bolidul de curse R8 LMS GT3. Propulsorul poate fi cuplat la o cutie manuală cu șase trepte sau una semiautomată R-tronic și trimite întreaga sa forță la ambele punți prin intermediul sistemului de tracțiune integrală Quattro.
Supercarul Audi cântărește 1.620 kg și este capabil să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde și să atingă o viteză de top de 316 km/h. Noua versiune R8 V10 se diferențiază de modelul R8 cu motor V8 prin unele dotări la exterior și interior. În habitaclu este montat un sistem audio premium Bang and Olufsen iar scaunele sunt tapisate cu piele Nappa foarte fină.
Aerodinamica mașinii a fost ușor îmbunătățită prin adoptarea unui nou difuzor spate, mașina având acum o forță de apăsare mai mare. La partea frontală se remarcă ornamentul cromat al grilei motor și elementele din carbon montate în interiorul prizelor de aer. Partea din spate a mașinii se evidențiază prin evacuarea cromată de mari dimensiuni în formă de oval și grilajul cromat de pe lunetă.
De asemenea, R8 V10 se diferențiază de modelul obișnuit prin noile jante de 19 inch cu două rânduri de spițe așezate pe pneuri mai mari și oglinzile laterale negre. Pe lista de opționale figurează frâne ceramice, în timp ce suspensiile magnetice intră ca dotare standard. Modelul va fi dezvăluit la începutul lunii ianuarie 2009 la Salonul Auto de la Detroit.
Pe piața germană, R8 V10 avea un preț de pornire de 142.400 de euro. Supercarul Audi va sosi la dealeri în doilea trimestru din 2009.


Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10
Audi R8 V10