Audi împlinește astăzi 16 august un secol de viață. 100 de ani de când fondatorul August Horch punea bazele companiei cei îi purta numele, la scurt timp redenumită Audi. Momentul istoric va fi evocat printr-o serie de acțiuni artistice desfășurate la Ingolstadt, unde Audi își are sediul central, și care vor culmina cu dezvelirea unui model în premieră mondială. Evenimentul va fi marcat de o ceremonie specială, deschisă de cancelarul Angela Merkel, ce va putea fi urmărită live de la 18.30 pe portalul www.audi.tv.
Elementul central al sărbătorii centenare este noul A5 Sportback, al cincilea model al gamei A5, (A5 coupe, A5 cabrio, S5 coupe, S5 cabrio). Automobilul nu mai este o surpriză, acesta fiind dezvăluit parțial prin intermediul unei campanii de teasere. Invitații la evenimentul amintit sunt printre primii care vor admira silueta proaspătului exponent Audi în clasa medie, publicul larg urmând să-l urmărească pe viu abia în septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt. Spre deosebire de restul modelelor A5, versiunea Sportback vine cu două uși în plus, un hayon inedit și un portbagaj mult mai generos, cu o capacitate de încărcare cuprinsă între 480 de litri – standard și 980 litri când bancheta este pliată.
Designul rămâne tributar gamei A5, în schimb, nivelul de confort se situează puțin mai sus, grație ecartamentului dar și ampatamentului mărit cu câțiva centimetri, acesta din urmă măsurând 2,81 metri.
Sportback se dovedește a fi un automobil cu un comportament mai adecvat pe șosea, garda la sol fiind coborâtă cu 3,6 centimetri față de Audi A4. Totodată linia spoilerului frontal, umerii coborâți ai spatelui, și difuzorul spate nu numai că imprimă un aspect sportiv, dar în același timp contribuie din plin minimizarea efectelor forței aerodinamice, asigurând o rezistență mai mică la frecarea cu aerul.
În prima fază, gama de motorizări include două unități pe benzină 2.0 TFSI – 211 CP respectiv 3.2 FSI – 265 CP, și trei turbodiesel 2.0 TDI – 170 CP, 2.7 TDI – 190 CP, 3.0 TDI – 240 CP. Pe viitor va fi oferită și versiunea sport S5 Sportback, propulsată de un agregat 3.0 TFSI de 333 de cai putere.
Disponibil cu trei niveluri de echipare Attraction, Ambiente și S-Line, noul A5 SportBack va fi comercializat din septembrie la un preț de 33.650 euro.
Audi A5 Sportback: prețuri de lansare (Germania)
2.0 TFSI – 180 CP / transmisie manuală 6 trepte / 33.650 euro
2.0 TDI – 170 CP / transmisie manuală 6 trepte / 36.050 euro
2.7 TDI – 190 CP / transmisie manuală 6 trepte / 39.300 euro
2.0 TFSI – 211 CP / Quattro / transmisie 7 trepte S tronic / 42.150 euro
3.2 FSI – 265 CP / Quattro / transmisie S tronic / 47.000 euro
3.0 TDI – 240 CP / Quattro / transmisie 7 trepte S tronic / 47.950 euro
