Audi a încheiat producția decapotabilei A4



Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005

Audi își ia rămas bun de la cel mai de succes cabriolet construit vreodată. A4 Cabrio a fost scos din fabricație după aproape șapte ani de la lansare.
Ultimul exemplar a ieșit pe liniile de producție ale uzinei Rheine vineri, 20 februarie.
Inițial operațiunile de asamblare urmau să fie sistate la jumătatea lunii noiembrie, însă producătorul a primit un număr de comenzi neașteptat de mare pentru A4 Cabrio. Astfel se explică cele trei luni de grație acordate decapotabilei, Audi putând astfel onora cererile venite din partea clienților.
Unul din motivele care a condus la creșterea bruscă a comenzilor este ediția specială denumită Advance, care practic a încheiat ciclul de viață al mașinii. Dotările bogate dar și reducerile de preț oferite în decembrie și ianuarie au încurajat vânzările, cu toate că iarna nu-i ca vara, sezonul rece nefiind tocmai cel mai potrivit pentru a comercializa versiuni decapotabile.
Ediția limitată A4 Cabrio Advance a inclus accesorii personalizate și o linie de echipare superioară: la interior, piele de culoare albă, volan multifuncțional, inserturi din aluminiu polisat, senzori de parcare, sistem audio Bose, navigație prin satelit sistem de alarmă, iar la exterior vopsea metalizată și blocuri optice cu xenon.
Cu toate că producția a fost încheiată, A4 Cabrio va mai fi disponibil pe piață până la epuizarea stocurilor, Audi anunțând că mai sunt concesionari care mai dispun de un număr limitat de unități.
Automobilul decapotabil fabricat din anul 2002 la uzina din Osnabrück a specialistului în caroserii Karmann, a beneficiat și de o versiune sportivă S4, introdusă un an mai târziu.
Audi a comercializat până în prezent peste 220.000 de unități din gama modelelor amintite.
Linia A4/S4 Cabrio va fi înlocuit de noua gamă A5/S5 Cabrio ce se va baza tot pe o caroserie în două uși, patru locuri la interior și plafon din material textil.


Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005
Audi A4 Cabrio 2005