Promovabilitate permise

Au vrut să devină șoferi, însă aproape jumătate au picat întrebările la sală

Numărul sucevenilor care urmează o școală de șoferi pentru obținerea permisului de conducere a crescut în ultimul an, însă aproape jumătate dintre candidați nu au reușit să obțină dreptul de a conduce din cauză cu au picat proba teoretică.
Conform datelor de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, în 2011 au fost examinate la proba practică 12.887 de persoane, cu 1.888 mai multe decât în 2010, aici promovarea fiind de 87,9%.
Până la examenul din trafic, cei care au vrut permis de conducere au avut însă o mare problemă. Proba teoretică, adică cele 26 de întrebări din legislație. Conform datelor oficiale, din numărul total de persoane examinate, 22.743, doar 56,1% au fost declarate promovate, după una sau mai multe încercări. Față de 2010 situația în ceea ce privește promovabilitatea la proba teoretică este totuși ceva mai bună, în creștere cu 4,69%.
Datele au fost prezentate cu ocazia ședinței de bilanț privind activitatea școlilor de șoferi din județ pe parcursul anului trecut, ședință care a avut loc la finele săptămânii trecute.
Dacă Serviciul de Înmatriculări Suceava a prezentat rezultatele de la examenele privind dobândirea permisului de conducere, conducerea Autorității Rutiere Române (ARR), agenția Suceava, a reliefat modul în care își desfășoară activitatea școlile de șoferi.
În general, în urma controalelor efectuate anul trecut, nu au fost depistate nereguli grave. În ceea ce privește controalele în trafic, inspectorii ARR au constatat efectuarea unor ore de pregătire practică a cursanților fără documentele necesare la bord, de asemenea probleme mai fiind și cu casetele „Școala” de pe mașini, mai mici ori de altă culoare decât cea prevăzută de lege.
Referitor la controalele de la sediile școlilor, printre abateri s-a constatat că planurile de lecții pentru conducerea autovehiculelor și legislație rutieră nu sunt actualizate la toate școlile, în conformitate cu programa în vigoare.
În evidențele ARR Suceava figurează în momentul de față 72 de școli de șoferi și 70 de instructori autorizați.

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului