Bugetul pentru derularea, în acest an, a unor subprograme din cadrul Programului Național a fost aprobat de instituția centrală, a informat ieri conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, cu precizarea că bugetul pentru 2011 este comparabil cu cel alocat în anul precedent.
Potrivit președintelui director general al instituției, Victor Cristi Bleorțu, cei mai mulți bani, respectiv 9.221.000 de lei, au fost alocați pentru oncologie.
De o finanțare de 6.765.000 de lei beneficiază subprogramul de diabet zaharat, iar de 3.123.000 de lei subprogramul HIV/SIDA. Pentru TBC s-a primit suma de 241.000 de lei, în timp ce pentru bolile rare s-au alocat 1.194.000 de lei.
La bolile endocrine, bugetul repartizat este de 6.000 de lei, iar la post-transplant de 1.043.000 lei. Ortopedia beneficiază de o finanțare de 48.000 lei.
CAS va încheia contracte cu furnizorii de servicii medicale
Bleorțu a menționat că, pentru a putea fi încheiate contractele pentru acest an privind derularea programelor naționale de sănătate, furnizorii, respectiv unitățile spitalicești, farmaciile și furnizorii de servicii medicale paraclinice pentru dozarea hemoglobinei glicozilate trebuie să depună la sediul CAS Suceava, până la data de 11.02.2011, cererile însoțite de documentele necesare. El a subliniat că listele cu aceste documente, pentru fiecare tip de asistență medico-farmaceutică, sunt afișate la sediul instituției și pot fi găsite pe pagina de web a CAS Suceava: www.cassv.ro.
„Abia după depunerea documentelor necesare vor fi încheiate contracte cu furnizorii de servicii medicale care derulează aceste subprograme naționale respectiv cu farmaciile, pentru eliberarea medicamentelor prescrise în tratamentul ambulatoriu, cu unitățile spitalicești și cu furnizorii de servicii medicale paraclinice pentru dozarea hemoglobinei glicozilate”, a adăugat Bleorțu.
CAS
Au venit banii pentru subprogramele de sănătate
