În acest articol mă voi referi la instituțiile statului centrale și locale, care, deși nu se schimbă automat odată cu alegerea noilor structuri de putere, se adaptează noilor conduceri cu un talent rar, specific birocrațiilor din România, dar și din alte țări. Asistăm totuși, în multe cazuri, la schimbarea conducerii și a consiliilor de administrație (C.A.). Activitatea acestor instituții trebuie urmărită pentru că au un rol esențial în evoluția societății noastre prin punerea în practică a legislației și a politicilor guvernamentale, pe plan economic, social, educațional, în sănătate și chiar cultural. Practic, și cele mai bune legi sau intenții ale guvernanților nu vor avea un efect benefic fără aportul și dedicația atât de huliților birocrați. Sunt răul necesar? Poate, dar pot fi și cei care aduc un plus esențial în dezvoltarea țării, dacă sunt tratați corespunzător.
Pentru că această serie de articole își propune să critice instituțiile statului (de lăudat are cine), voi încerca să arăt minusurile și neajunsurile, cum se spunea atât de plastic în limbajul activiștilor PCR. Prima mare și justificată acuzație la adresa sistemului administrativ românesc este că avem prea multe agenții, inspectorate, direcții etc., în multe cazuri cu atribuțiuni apropiate și chiar similare. Iar cei care acuză fac trimitere la situația din alte țări, inclusiv ”vecinile” foste socialiste, fapt care nu poate fi contestat. Un al doilea reproș important și, din nou, de necontestat se referă la veniturile celor angajați (salarii, sporuri și alte beneficii), care le depășesc pe cele ale lucrătorilor din privat. Aici suntem ”originali”! Peste tot în lumea democratică se câștigă mai bine în societățile cu acționari privați! Reproșurile în societate la adresa instituțiilor de stat se mai referă la comportamentul funcționarilor, la controalele dese și parțial abuzive, la sensibilitatea foarte ridicată la ”atențiile” din partea solicitanților etc. Dar acestea sunt diferite de la o instituție la alta.
Eficiența activității acestor instituții este diferită în funcție de domeniul de activitate. Sunt instituții foarte puternice, adevărate ”state în stat”, precum cele din justiție, servicii secrete sau chiar agenții guvernamentale, și instituții care activează în domenii mai puțin sensibile, mai ales cele de interes local. Puterea lor este strict legată de relația lor cu lumea politică și de capacitatea de a o influența (șantaja). Iar această realitate este clar demonstrată de modul în care aceste instituții sunt controlate și analizate de Parlament sau Guvern, conform legislației. Ați văzut conducătorii ”instituțiilor de forță” în fața comisiilor de resort din Parlament? Foarte rar și ”la mișto” sunt ”audierile”. Ceva mai eficientă este verificarea instituțiilor locale de către reprezentanții guvernului în teritoriu. Dar frumosul sentiment al prieteniei funcționează și aici prea mult!
Nu se poate separa politicul de administrație, situație valabilă în toate democrațiile și, aproape normal, vor fi tot timpul profitori în sistem. Dar până unde merge capacitatea de influențare economico-socială a acestor instituții? De ce în unele cazuri esențiale în funcționarea democrației asistăm la ”subordonarea benevolă” a aleșilor, inclusiv cu vot de control față de șefii numiți ai instituției? Democrație cel puțin șchioapă! Postsovietică!
Viitorul trebuie să aducă democratizarea și modernizarea instituțiilor statului! Altfel, ne mutăm cu ele în Est!
