Ultimul articol din seria de patru dedicate prestației aleșilor se referă la cei mai înjurați politicieni din Suceava, dar și din toată țara, parlamentarii. Sunt considerați cei mai leneși, plătiți enorm pentru „efortul” depus, profitori, dezinteresați de problemele județului și total nepricepuți în elaborarea de legi. Și mi-am epuizat lista de calități cu care sunt „împodobiți” aleșii neamului. Între cei vechi, chiar eterni în Parlament, și noii apăruți deosebirea este că primii cunosc mai bine culoarele clădirii și drumul cel mai scurt la bufet sau locul de fumat. Nu am avut alternative decât personaje cel puțin „excentrice”. Apărute, cred, după organizarea „zilei porților deschise” la Burdujeni, spre exemplu. Și eu sunt dezamăgit de prestațiile parlamentarilor și, pentru a justifica acest sentiment, încerc să fac cunoscute pretențiile, zic eu justificate, pe care le am.
Consider că activitatea unui parlamentar trebuie axată în proporție de 70% în procesul legislativ, 20% în activitatea de lobby pentru județ și 10% în reprezentarea internă și chiar externă a Sucevei. Proporțiile sunt discutabile, dar obiectivele activității ar fi cele trei pentru a onora calitatea de reprezentant al nostru. Este perfect posibil ca un deputat sau senator să inițieze elaborarea sau amendarea unei legi pe sesiune. Asta nu înseamnă semnături pe legile propuse de alții. Credeți că sunt exagerat în așteptări? Dacă analizăm prestațiile de până acum și priceperea de care dau dovadă în procesul legislativ, pot fi considerat un visător fără șansă. Chiar și activitatea de lobby sau „deschiderea de uși” la București este mult mai declarativă, pentru că toți sunt timorați de posibilitatea de a deranja liderii cei mari de care depinde hotărâtor „locul pe listă” la alegerile următoare. Cei mai „speriați” sau „orientați” sunt cei care au cele mai multe mandate.
Să vedem totuși care sunt criteriile pentru a „prinde” un loc eligibil. Dacă nu ai „supărat” Bucureștiul, trebuie să ai bani, să deții o funcție politică, să „cucerești” susținerea organizației județene „dând din coate” cu grație și punând „tălpi” contracandidaților. Nu se pune problema calificării reale a alesului, ba chiar sunt apreciate mult diplomele „cumpărate” (unele „genii” parlamentare au o colecție întreagă dobândită într-un termen foarte scurt). Nu trebuie să fie reprezentativ sau să cunoască bine o limbă străină. Ajunge limba „gimnastică”. Diplome cumpărate, locuri cumpărate, imagine falsificată. Cui folosește? Doar lor!
Ca un optimist fără leac, aș vrea să-mi exprim niște doleanțe legate de activitatea aleșilor noștri. Aș aprecia la maximum dacă activitatea unui deputat sau senator s-a soldat cu elaborarea unei legi care să le poarte numele (au fost cazuri după 1990). Toți am apreciat momentul în care un ales sucevean s-ar opune „ordinelor” de la centru, precum impunerea pe liste a unor candidați din alte zone. Pe cine îi reprezintă? Nu pe noi! Implicarea în atragerea de investiții, marele handicap al județului, ar trebui să fie un obiectiv permanent. Nu am observat nimic, deși oportunități au fost, inclusiv prin relațiile interparlamentare. Reprezentativitatea lor, internă și externă, ar fi un mod de promovare a județului. Ce fac din cerințele pe care un votant ca mine le are? Sper că dumneavoastră sunteți mai practici în emiterea de pretenții către aleși. Și cu mai mult succes.