Rădăuți

Au tâlhărit un bătrân de 80 de ani



La finele săptămânii trecute, doi indivizi au tâlhărit un bătrân de 80 de ani din municipiul Rădăuți. Sâmbătă, în jurul orei 20.00, Ștefan Olar, în vârstă de 34 de ani, și Marcel Cornea, de 40 de ani, doi rădăuțeni cu antecedente penale, au bătut la ușa garsonierei octogenarului Ion Sireteanu, garsonieră situată într-un bloc din zona Călărași.
Imediat ce bătrânul le-a deschis ușa, cei doi i-au cerut „un leu de-o pâine” și, pentru că Sireteanu i-a refuzat, l-au îmbrâncit și au pătruns în garsonieră.
Acolo au descoperit un portmoneu cu 80 de lei, bani pe care i-au luat, împreună cu un telefon mobil. Pentru că octogenarul a încercat să-i oprească, Olar l-a trântit la pământ, apoi cei doi tâlhari au dispărut. După ce a fost alertată poliția, lucrătorii de la Biroul Investigații Criminale au realizat un cerc de suspecți și în cursul zilei de ieri i-au descoperit pe autori.
Potrivit celor afirmate de șeful Biroului Investigații Criminale din Poliția municipiului Rădăuți, inspector Liviu Andrișan, Olar și Cornea au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, sub acuzațiile de tâlhărie și violare de domiciliu.



Recomandări

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care le-au bătut pe străzile din Burdujeni

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni
Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni

Tânăr arestat pentru tâlhărie după ce a scuturat la propriu un bătrân până ce i-a căzut portofelul din buzunar

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava
Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava