Ca-n codru

Au tăbărât cu un cuțit, o lopată, un ciocan și un cric pe clienții de la masa alăturată



Ancheta poliției în cazul scandalului de proporții petrecut la finele săptămânii trecute la Hanul Ilișești, în urma căruia patru tineri au fost bătuți, doi dintre ei fiind și înjunghiați, a dus la identificarea a șase agresori. S-a stabilit că aceștia au tăbărât pe cei patru, care se aflau la o masă alăturată în han, cu un cuțit, o lopată, un ciocan și un cric. Unul dintre agresori, cel care ar fi scos un cuțit și a sărit pe cei patru, a fost arestat preventiv.
A tăiat doi tineri cu cuțitul, apoi a pus mâna pe o lopată și a provocat distrugeri
Reamintim, din ancheta derulată de poliție rezultă că sâmbăta trecută, în jurul orei 22.00, la invitația bucătarului hanului, în restaurant au ajuns trei tineri din Salcea și unul din municipiul Suceava. Cei patru s-au așezat la o masă, lângă ei, la o masă alăturată, venind la un moment alți tineri, care serbau ziua unuia dintre ei.
Aproximativ trei ore mai târziu între cele două grupuri s-a iscat o altercație. În scurt timp localul a devenit un adevărat câmp de bătaie.
S-a stabilit că unul dintre agresori, Alin Grosu, în vârstă de 25 de ani, din Șcheia, a scos un cuțit și l-a înjunghiat în abdomen pe unul dintre tinerii din Salcea. Pe un altul l-a tăiat la un picior și la coapsă. Conform anchetei poliției, același tânăr, după ce a fost deposedat de cuțit de un angajat al hanului, a provocat distrugeri în local cu o lopată. Un alt agresor, Costel Sbârcea, în vârstă de 25 de ani, din comuna Ilișești, a lovit în victime cu un ciocan, în timp ce Răzvan Moroșan, de 36 de ani, tot din Ilișești, este acuzat că a lovit un tânăr cu un cric.
Printre agresorii identificați de poliției se mai numără Ilie Mugurel Grosu, din Șcheia, frate cu tânărul arestat, și Dragoș și Ioan Sbârcea, de asemenea frați.
Dintre tinerii agresați cele mai grave leziuni le-a suferit Ionuț V., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, diagnosticat cu plagă înjunghiată care necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Un noian de infracțiuni
Conform inspectorului principal Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, „față de tânărul în vârstă de 25 de ani care a comis agresiunile cu cuțitul s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, după care a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 zile, fiind introdus în arest”.
Polițiștii au întocmit dosar penal față de suspecți pentru infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire și alte violențe și distrugere.



Recomandări

Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic

Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic
Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic