Un taximetrist sucevean a reclamat la poliție că patru tineri pe care i-a transportat cu mașina au fugit, fără să îi plătească cursa, iar unul dintre ei i-a și distrus taxiul.
Taximetristul, Dănuț P., în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, le-a spus polițiștilor că duminică, în jurul orei 12:00, a luat patru tineri necunoscuți, de la „Mall Galeria” Suceava și, la cererea acestora, i-a transportat până în centrul orașului, pe strada Ana Ipătescu.
Când să-i plătească contravaloarea cursei, cei patru tineri au refuzat, iar unul dintre ei a spart geamul de la portiera dreapta spate a taxiului, după care, împreună cu amicii săi, a fugit spre parcul Șipote.
„În cauză sunt efectuate cercetări pentru identificarea tinerilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prejudiciul fiind de aproximativ 209 de lei”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.





