Directorul departamentului licențiere, Viorel Duru, a declarat, marți, că Dinamo a trimis la UEFA lista cu stadioanele pe care ar dori să evolueze în Liga Campionilor, dar pe aceasta nu figurează arena Stelei, o delegație a forului european urmând să facă o inspecție în iunie. „Dinamo a trimis la UEFA, prin intermediul FRF, mai multe locații, pentru ca forul european să aleagă: stadionul propriu, stadionul Național din Complexul Sportiv Lia Manoliu și stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț. Din câte am înțeles, ei ar fi dispuși să joace și pe stadionul Steaua, însă numai dacă UEFA decide acest lucru, considerând că nu se poate în altă parte. Dar ei nu solicită să joace pe stadionul Steaua. Pe 4 iunie va avea loc o inspecție preliminară a UEFA pe stadioanele respective”, a spus Duru. Oficialul FRF a menționat că inspecția UEFA va avea loc în primul rând la stadioanele Dinamo și Național. „Stadionul din Piatra Neamț a fost inspectat în februarie, înaintea meciului cu Luxemburg. În acest moment, singurul stadion omologat de categoria a treia este Steaua. Arena din Piatra Neamț îndeplinește într-o proporție covârșitoare condițiile pentru a fi omologat și el la această categorie. În turul trei preliminar al LC pot găzdui meciuri doar stadioane de categoria a treia”, a spus el. Viorel Duru a afirmat că FC Dinamo ar fi dispus să cheltuiască pentru ca stadionul Național să fie omologat cu categoria a treia, doar pentru acest sezon, deoarece anul acesta va fi demolat. „Cei de la Dinamo nu sunt convinși că pot termina lucrările la stadionul propriu până în iulie, de aceea sunt luate în calcul aceste variante. Totul se va stabili la începutul lui iunie, când va veni inspecția UEFA, din acel moment fiind timp pentru a face modernizări la stadionul care va fi stabilit ca loc de disputare a meciurilor”, a adăugat Duru.
– Nimeni nu a fost dat afară din Europa din cauza lipsei infrastructurii
Directorul departamentului licențiere din cadrul FRF a subliniat că nu a existat până în prezent o situație în care o echipă să fie exclusă din competiție pentru că nu are infrastructură. „Nu s-a pomenit în vreo țară să nu existe măcar un stadion care să poată găzdui astfel de partide. Nu poți să scoți o echipă din competiție că nu are infrastructură, ar fi premieră mondială. S-ar găsi o modalitate de compromis până la urmă”, a spus Duru. Finanțatorul stelist Gigi Becali i-a amenințat pe oficialii dinamoviști că nu va permite echipei lui Rednic să joace în Liga Campionilor pe arena din Bulevardul Ghencea dacă Dinamo nu își va apăra corect șansele în meciul cu CFR Cluj, important pentru stabilirea celei de-a doua echipe ce va reprezenta România în Liga Campionilor. Becali a adăugat că va fi prezent la meciul din această seară și, dacă va vedea că Dinamo nu joacă cinstit, nu îi va da stadionul, susținând că dacă nu va avea unde să joace, UEFA va exclude din competiție gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.





