– Nouă șoferi care au comis în ultimii ani pe raza județului Suceava accidente mortale de circulație sunt liberi pe străzi și astăzi, poliția nereușind să dea de urma lor
Autorii a nouă accidente mortale de circulație, care au fugit de la locul comiterii faptei, sunt liberi pe străzi, poliția căutându-i fără succes de luni sau, în majoritatea cazurilor, chiar de ani de zile. Aceeași situație se înregistrează și în cazul a șase șoferi care au accidentat grav o persoană și au fugit de la locul accidentului. Accidentele s-au produs în perioada 2001-2006. Alte câteva zeci de șoferi care au spulberat pietoni și au fugit de la locul accidentului înainte de anul 2001, nici măcar nu mai sunt căutați de polițiști, faptele de care fac vinovați fiind deja prescrise. În medie, polițiștii Serviciului de Poliție Rutieră Suceava se confruntă anual cu 15-20 de accidente rutiere grave cu fugă de la locul accidentului, în majoritatea cazurilor autorii fiind prinși imediat. Dacă, însă, accidentul s-a produs la o oră târzie în noapte, și într-o zonă puțin circulată, autorii sunt greu de prins, totul depinzând de urmele lăsate de mașină la fața locului. În unele cazuri, accidentele au fost atât de „curate” încât polițiștii nu au găsit nici cea mai mică urmă. În aceste condiții, dacă nu există martori, șansele ca autorii să fie identificați sunt reduse. „Deoarece avem un județ întins, cu multe zone puțin circulate, ne confruntăm cu numeroase accidente rutiere cu fugă de la locul accidentului. Chiar și așa, în majoritatea cazurilor, reușim să identificăm autorii, cauzele rămase cu autori necunoscuți fiind doar excepții”, a ținut să precizeze Romeo Butnariu, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
– Patru accidente grave rămase cu autori necunoscuți numai anul trecut
Cele mai multe accidente rutiere grave rămase cu autori necunoscuți din ultimii șase ani s-au înregistrat chiar anul trecut, patru accidente, soldate cu trei morți și un rănit, rămânând nerezolvate. Pe 8 ianuarie 2006, polițiștii aveau să găsească, lângă șoseaua din apropierea zidului Mănăstirii Sucevița, cadavrul unui tânăr în vârstă de 29 de ani. Bărbatul, Nicolae Cazac, zăcea într-o baltă de sânge cu capul zdrobit. Victima băuse într-un bar situat la câteva sute de metri de locul unde a fost găsită fără viață. După necropsie, s-a stabilit că bărbatul a decedat ca urmare a unui accident rutier, însă nici până la această oră polițiștii nu au reușit să identifice autorul. Două luni mai târziu, pe 26 martie, un tânăr în vârstă de 22 de ani avea să moară în condiții asemănătoare, totul petrecându-se pe DN 2, pe raza comunei Cornu Luncii. În jurul orelor 22.00, tânărul în cauză, Ioan I., a fost spulberat de o mașină, fiind găsit într-o baltă de sânge de doi localnici. Imediat, la fața locului a fost solicitat un echipaj al Ambulanței, însă tânărul a decedat în drum spre Spitalul Municipal din Fălticeni. Deși imediat în tot județul au fost organizate filtre, șoferul nu a putut fi găsit. Al treilea accident mortal petrecut anul trecut și rămas cu făptașul în stare de libertate s-a petrecut în luna august, un individ dând cu mașina peste un tânăr și abandonându-l în mijlocul drumului. În acest caz totul s-a petrecut pe DN 17, la ieșirea din municipiul Suceava spre Stroiești. La fața locului, nu a fost găsit nici cel mai mic indiciu cu privire la mașină, încă de la început polițiștii fiind sceptici că vor pune mâna pe autor.
Poliția caută un Renault Scenic 19 DCI de culoare roșie
Nici începutul acestui an nu i-a scutit pe polițiști de șoferi care au dat peste oameni și au fugit ca lașii. În unul dintre cazuri, chiar cel mai grav, soldat cu decesul unui bătrân, autorul nu a putut fi prins. Pe 7 ianuarie, la ora 21, Eugen Hogea, în vârstă de 65 de ani, din Neamț, a fost spulberat de o mașină pe DN 2 E, în zona din apropierea centrului comunei Cornu Luncii. După examinarea elementelor găsite la fața locului, mici fragmente de cioburi de sticlă, bucăți de plastic și particule de vopsea, polițiștii au reușit să stabilească marca și culoarea mașinii care a provocat accidentul. Este vorba despre un Renault Scenic 19 DCI de culoare roșie. Polițiștii speră că acest indiciu important îi va ajuta să-l identifice pe autor, bazându-se mai ales pe faptul că această marcă de mașină este rar întâlnită în țară.





