O clipă de neatenție se putea dovedi fatală pentru o femeie în vârstă de 50 de ani și fiul acesteia, de doar 9 ani. Vineri dimineață, femeia, împreună cu doi dintre copii, cărora li s-au adăugat niște rude au plecat la cules de ciuperci în zona denumită „Ascunsu” în pădurile aflate în comuna Moldovița.
La un moment dat, mama și fiul au încercat să coboare o pantă abruptă fără a evalua toate riscurile. Din nefericire, cei doi au alunecat, rostogolindu-se pe o distanță de aproximativ 13-14 metri, apoi au căzut în gol de la o înălțime de 6 metri pe albia stâncoasă a pârâului Ascunsu.
În urma căzăturii femeia a rămas inconștientă, iar sora ei, împreună cu care plecase la cules de ciuperci, i-a sărit în ajutor. Apoi, cu ajutorul concubinului și al fetei femeii care a suferit accidentul, a reușit să-i transporte până la cel mai apropiat drum forestier, de unde ambulanța solicitată prin intermediul serviciului 112 i-a preluat pe răniți.
La Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, copilul de 9 ani a fost diagnosticat cu „policontuzionat prin cădere de la înălțime-traumatism cranio-cerebral cu plagă cranio-cerebrală”, iar mama acestuia cu „policontuzionat prin cădere de la înălțime- traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință și fractură de bazin”.
Având în vedere că rănile erau destul de grave, cei doi au fost transferați la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Cei doi se află și în acest moment în spital, la Secția de Neurochirurgie, sub atenta supraveghere a medicilor suceveni, care vor decide cât timp mai rămân internați.