F. C. CETATEA

Au înviat ai noștri



Rohetki a fost omul meciului
Rohetki a fost omul meciului

– Într-un meci contând pentru etapa a X-a a Ligii secunde, Forex Brașov – Cetatea Suceava 0-0
După ce în acest sezon au pierdut o sumedenie de puncte în fața unor adversari teoretic mai slab cotați, sucevenii au arătat o dată în plus sâmbătă că nu alcătuiesc o echipă pe care să mizezi la pariuri, obținând o remiză puțin scontată tocmai în fieful liderului la zi al clasamentului, Forex Brașov. Este primul semieșec înregistrat pe teren propriu de fotbaliștii lui Adrian Hârlab după mai bine de un an, când în septembrie 2005 au remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Ceahlăul Piatra Neamț. După cum a început partida, cei 1.500 de spectatori prezenți în tribune credeau că meciul va însemna un galop de sănătate pentru fotbaliștii gazdă. Mai întâi Manea a trimis în minutul 2 balonul în bară dintr-o lovitură liberă executată de la 18 metri, pentru ca același jucător să șuteze puțin peste poartă câteva zeci de secunde mai târziu. Sucevenii și-au semnalat prezența pe teren destul de devreme, în minutul 9, când Andrieș a egalat situația la bare printr-un șut din interiorul careului. După acest avertisment brașovenii au devenit mult mai prudenți, astfel că până la pauză nu s-au mai apropiat periculos de poarta lui Cetății. În partea secundă, odată cu trecerea timpului, fotbaliștii de la Forex au început să riște din ce în ce mai mult, astfel că ocaziile la poarta lui Rohețki nu au întârziat să apară. Portarul sucevean a prins însă o zi de excepție și i-a exasperat pe Coman, Apostol, Manea sau Marton cu paradele sale. Oaspeții nu s-au mulțumit numai să se apere, ci și-au încercat norocul și pe contraatac, Prisacă și Apetri ratând cele mai mari ocazii pentru suceveni. Ultimele 10 minute au însemnat un adevărat asediu la poarta lui Rohețki, însă masivii fundași ai Cetății au respins toate mingile aruncate de jucătorii liderului în careul sucevean. Forex a evoluat în formula Kajcsa – Forika, Apostol, Simion – Cristea (62 Bâlu), Burlacu (69 Marton), Nazare, Onciu – Manea – Popa (76 Ciolan), Coman. Antrenor Adrian Hârlab. Cetatea a jucat în alcătuirea Rohețki – Mocanu, Berezoschi, Cososchi – Roman, Sitaru (87 P. Bosancu), Butnaru, Apetri, Danteș – Andrieș (81 Huzuneanu), Prisacă (84 Rață). Antrenor Florin Cristescu.



Recomandări

Foresta a fost echipa mai bună în meciul tur al barajului pentru promovare, dar n-a reușit să concretizeze superioritatea pe tabela de marcaj

Foresta a fost echipa mai bună în meciul tur al barajului pentru promovare, dar n-a reușit să concretizeze superioritatea pe tabela de marcaj

Foresta s-a impus clar în derbiul județean cu Bucovina Rădăuți și s-a calificat în Turul IV al Cupei României

Foresta s-a impus clar în derbiul județean cu Bucovina Rădăuți și s-a calificat în Turul IV al Cupei României
Foresta s-a impus clar în derbiul județean cu Bucovina Rădăuți și s-a calificat în Turul IV al Cupei României