Au intrat în monahism datorită copiilor



Biserica Ortodoxă îi pomenește astăzi pe Sfântul Xenofont († începutul sec. al VI-lea), Sfântul Preacuvios Simeon cel numit Vechiul, Sfânta Preacuvioasă Paula Romana, Sfinții Mucenici Anania Preotul, Petru Temnicerul și alți șapte slujitori († 303 – 305) și Sfinții Preacuvioși Amona și Gavriil.
Sfântul Xenofont era o persoană din rangul nobiliar înalt al Constantinopolului. Cei doi copii ai săi, Arcadie și Ioan, au fost trimiși la studii în Berit, Fenicia. Când tatăl lor s-a îmbolnăvit grav, aceștia s-au întors alături de el, mângâindu-l în suferință. Însă, datorită credinței, a fost vindecat de Dumnezeu printr-o minune. Întorcându-se la Berit, din cauza unei furtuni, corabia celor doi copii s-a scufundat; prin rugăciunile înălțate, cei doi au fost salvați, astfel Ioan a ajuns în orașul Melifitan, iar Arcadie în Tetrapirghia. Drept mulțumire adusă lui Dumnezeu, cei doi au intrat în monahism, împreună cu slujitorii lor, fără să știe unul de celălalt.
După doi ani de la plecarea lor, Sfântul Xenofont a aflat de la unul din slujitorii fiilor lui despre scufundarea corabiei, crezând că aceștia s-au înecat. După alți doi ani, Sfântul Xenofont a mers la Locurile Sfinte să se roage, și aici s-a întâlnit cu copiii săi, veniți și ei să se închine la Ierusalim. Drept urmare, Sfântul Xenofont și soția sa Maria au intrat în monahism, închinându-și viața lui Dumnezeu.
Preacuviosul Simeon cel numit Vechiul († 390)
Încă din tinerețe s-a retras în pustiu și a locuit într-o peșteră din Siria. Dorind mai multă liniște, s-a mutat în muntele Aman, apoi în muntele Sinai. A înființat două mănăstiri în muntele Aman. A trecut la cele veșnice la o vârstă înaintată.
Preacuvioasa Paula Romana
S-a născut la Roma, în anul 347, într-o familie bogată. A fost căsătorită și a avut cinci copii. Soțul ei, pe nume Toxotiu, a trecut la cele veșnice pe când ea avea 22 de ani, apoi rând pe rând i-au murit și două dintre fiicele sale. Dorind viață pustnicească, după mai multe călătorii, s-a așezat într-o peșteră din Betleem, împreună cu fiica ei Eustohia. A întemeiat o mănăstire de monahi și trei mănăstiri de maici în Betleem. Aici a intrat în monahism împreună cu fiica sa. La 26 ianuarie 404, Preacuvioasa Paula s-a mutat la Domnul la vârsta de 57 de ani.
Sfinții Mucenici Anania Preotul, Petru Temnicerul și alți șapte slujitori († 303 – 305)
Preotul Anania a fost supus supliciilor și a suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Văzând suferințele preotului Anania, temnicerul Petru împreună cu alți șapte soldați s-au botezat, drept urmare au fost aruncați în mare.
(pr. Ciprian APETREI)



Recomandări

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier
Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii
Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă