Au intrat în casă peste o bătrână de 86 de ani și i-au furat poșeta



Locuința unei bătrâne în vârstă de 86 de ani din Suceava a fost „vizitată” de hoți în plină zi, indivizii intrând în locuință deși aceasta era acasă și furându-i o poșetă. Fapta s-a petrecut sâmbătă dimineață, octogenara, Natalia V., sesizând Poliția municipiului Suceava în jurul orei 11.30. Din verificările poliției rezultă că autorii au intrat pe ușa lăsată deschisă, iar din dormitor, de pe o masă, au furat o poșetă în care bătrâna avea 50 de lei, o pereche de ochelari și actele de identitate, după care au dispărut în grabă.
Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale au demarat o anchetă, sperând să dea de urma autorilor.
„Facem un apel către toți cetățenii să asigure ușa de acces atunci când sunt în locuință, pentru a reduce riscul de victimizare”, a declarat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.