FOTBAL CLUB CETATEA

Au intrat în cantonament de ieri

Au intrat în cantonament de ieri
Au intrat în cantonament de ieri

Având în vedere importanța meciului de mâine, cu FCM Bacău, antrenorul Marian Pană și-a băgat echipa în cantonament încă de ieri. Până la ora meciului toți jucătorii valizi vor sta la „Casa Jenica”, acolo unde a fost stabilit cartierul general al echipei Cetatea. În lot a fost reținut și Cososchi, deși prezența sa în teren în partida de sâmbătă va fi aproape imposibilă. De asemenea, în cantonament au intrat toți portarii echipei, Rohețki, Curileac și Pascal, o decizie în privința titularului urmând să fie luată în ultimul moment. Ieri, din cauza ploii care a căzut în noaptea de miercuri spre joi, dar și a vântului puternic, fotbaliștii de la Cetatea s-au antrenat în balonul de la Universitatea Ștefan cel Mare, urmând că antrenamentul de azi să aibă loc pe Areni, dacă vremea va permite acest lucru. Partida cu FCM Bacău va fi condusă de o brigadă compusă din centralul Ionuț Neagu, din Ploiești, asistenți fiind vasluienii Mihai Artenie și Daniel Hulubei, în timp ce observator va fi fostul rapidist Cristian Dulca.

Recomandări

Humorenii au intrat în cantonament și se pregătesc pentru o toamnă care să le confirme un progres spre visul primului eșalon