Au început să se vândă bilete pentru zborurile din Suceava spre Baden Baden și Tel Aviv

Aeroportul Suceava
Aeroportul Suceava

Bees Airlines, compania care va opera în această toamnă două curse regulate de la Aeroportul ”Ștefan cel Mare” din Suceava, a început să vândă bilete de avion. Este vorba de cursele spre Baden Baden, din Germania, respectiv Tel Aviv, din Israel. Biletele pleacă de la 49 de euro și pot fi procurate de pe site-ul www.beesromania.aero.
Zborurile spre și dinspre Baden Baden vor fi operate lunea și vinerea, începând din data de 11 octombrie a.c., iar spre și dinspre Tel Aviv miercurea și duminica, începând din 8 septembrie a.c..
Pe lângă cursele de pe aeroportul din Suceava, Bees Airlines va mai avea zboruri regulate din București și Chișinău.
Compania precizează că o parte dintre aceste rute vor fi operate doar timp de câteva săptămâni, cu o aeronavă Airbus A 320. Bees Airlines este o companie înregistrată și certificată în România din primăvara anului 2024.

Recomandări

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

O problemă tehnică a avionului a dus la anularea zborurilor Wizz Air de astăzi de pe ruta Suceava – Karlsruhe/Baden-Baden și retur

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”