Drumuri

Au început reparațiile pe drumul național DN 2H, Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos

Au început reparațiile pe drumul național DN 2H, Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos
Au început reparațiile pe drumul național DN 2H, Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos

Drumul național DN 2H a intrat în reparații, pe tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos, a informat, marți, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. El a spus că, alături de DN 17A, acest drum va intra „într-un program de ranforsare” (n.r. consolidare, creștere a rezistenței) pe tronsoane care se intersectează cu centura municipiului Rădăuți.
Șeful administrației județene a menționat că recent a fost finalizată asfaltarea pe DN 2 (E 85), până la intrarea în Siret și că pentru continuarea asfaltării din oraș până în Punctul de Trecere a Frontierei Siret a solicitat rectificarea bugetului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
În județ se mai execută lucrări pe DN 17A, tronsonul de la Sadova spre Moldovița / Vatra Moldoviței, prin Pasul Trei Movile. Potrivit lui Flutur, pe DN 17 lucrările se vor intensifica spre toamnă, când traficul se mai reduce. Este vorba, printre altele, de lucrările la tronsonul Suceava – Gura Humorului. „Se poate spune despre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere că apreciază și acționează corect la problemele apărute la drumurile naționale din județ”, a comentat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Concurență mare, cu opt oferte depuse, pentru construirea tronsonului drumului expres de la Bălcăuți la Siret