Minifotbal

Au început înscrierile pentru viitoarea ediție de campionat



Nou înființata Asociație Județeană de Minifotbal a demarat înscrierile pentru viitoarea ediție a Campionatului de Minifotbal, care nu se va mai adresa, ca până acum, doar echipelor din municipiul Suceava, ci și celor din afara municipiului reședință de județ.
Pentru înscrierea in campionat, delegații echipelor trebuie sa întocmească un dosar care va conține:
– un tabel nominal cu lotul de jucători și semnătura acestora;
– copiile xerox după actele de identitate ale tuturor jucătorilor înscriși in tabel;
– o fotografie tip buletin a fiecărui jucător înscris;
La acestea se adaugă o taxa de 20 lei/jucător pentru legitimarea la Federația Română de Minifotbal.
Începând cu stagiunea 2011-2012, în Campionatul Județean de Minifotbal au dreptul să evolueze și fotbaliști legitimați la grupări din Ligile a IV-a și a V-a. În continuare nu au drept de joc in Campionatul Județean de Minifotbal fotbaliștii ce activează în Ligile I, a II-a și a III-a, precum si jucătorii legitimați la cluburile de futsal. În noul sezon vor putea evolua doar jucători care au împlinit vârsta de 18 ani.
Data limită de înscriere a echipelor este 1 septembrie 2011. Dosarele de înscriere vor fi înmânate Asociației Județene de Minifotbal prin intermediul lui Dan Haraga (tel. 0734 / 543 612).
Arbitrii interesați sa oficieze in viitorul sezon al Campionatului Județean de Minifotbal sunt rugați sa contacteze AJM Suceava, aceștia urmând sa fie trimiși în prealabil la un curs de perfecționare la Iași.
Noua ediție de campionat va debuta pe data de 12 septembrie și se va desfășura după sistemul tur-retur, fără turneu play-off. Meciurile vor fi găzduite de terenul bazei Ramiro în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 18.00 si 20.00. Pentru acoperirea costurilor de organizare (închiriere teren, arbitraj și asistență medicală), fiecare echipă va trebui să achite câte 75 de lei pentru fiecare meci disputat.