Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că în perioada 11 iunie – 10 august 2012 efectuează recrutări pentru instituțiile de învățământ din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), cele care formează ofițeri și subofițeri, precum și pentru instituțiile de învățământ din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul” București și Institutului Medico-Militar, care formează specialiști, potrivit nevoilor MAI.
Sucevenii interesați trebuie să aibă vârsta de până în 27 de ani, împliniți în anul participării la concursul de admitere, să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8.00 și să aibă minimum 1,70 metri înălțime, în cazul bărbaților, și 1,65 metri înălțime, în cazul femeilor.
La Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București există trei specializări: Drept, Poliție, durata studiilor patru ani – 19 locuri, din care 14 pentru bărbați și cinci pentru femei; Drept, SPP, durata studiilor patru ani, șase locuri pentru bărbați; Ordine și Siguranță Publică, trei ani de studii, 50 de locuri, din care 42 pentru bărbați, cinci pentru femei, unul pentru romi, unul pentru maghiari și unul pentru cetățeni români de alte minorități.
La Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina sunt disponibile 50 de locuri: 43 pentru bărbați, cinci pentru femei, unul pentru cetățenii români de etnie romă și unul pentru cetățenii români de alte minorități. Tot 50 de locuri sunt disponibile și la Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.
Academia Tehnică Militară are o ofertă de școlarizare de zece locuri (numai bărbați), Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” București are cinci locuri (numai bărbați), în timp ce la Institutul Medico-Militar sunt disponibile zece locuri (bărbați și femei).
Toate locurile sunt disponibile la nivel național, concurența pentru ocuparea lor anunțându-se acerbă.
Relații suplimentare se pot obține la telefon 0230 203 114 sau pe site-ul IPJ Suceava, sv.politiaromana.ro, la secțiunea “Noutăți, admitere 2012”.