Au început înscrierile pentru ediția de anul acesta a maratonului Via Transilvanica

Au început înscrierile pentru ediția de anul acesta a maratonului Via Transilvanica
Au început înscrierile pentru ediția de anul acesta a maratonului Via Transilvanica

Asociația Tășuleasa Social a dat startul la înscrierile pentru ediția de anul acesta a maratonului Via Transilvanica. Maratonul va avea loc pe 23 august 2025, startul competiției urmând să fie dat din campusul asociației Tășuleasa. Cei interesați de acest eveniment sportiv se pot înscrie la una dintre cele cinci probe, maraton, semimaraton, mountain-bike, e-bike sau cros. Probele de maraton, montain bike și e-bike se vor desfășura pe o distanță de 39,55 km, cu o diferență de nivel de plus 1.567 de metri, cea de semimaraton pe o distanță de 22 de kilometri, cu o elevație de 915 metri, iar cea de cros va fi pe distanța de 10 kilometri. Organizatorii au pregătit o ofertă specială pentru cei care vor să se înscrie din timp la Via Transilvanica Maraton, respectiv o reducere specială de 20% din taxa de participare. De această reducere vor beneficia cei care se vor înscrie în competiție până pe data de 1 martie. După această dată, taxele de participare vor crește treptat, ajungând să se dubleze până în luna august. Înscrierile sunt deschise pe site-ul oficial al evenimentului, maraton.viatransilvanica.com, acolo unde este publicat și regulamentul complet al maratonului competiției. În curând, vor fi disponibile și alte detalii organizatorice.
Via Transilvanica este primul traseu de lungă distanță din România, care pornește de la Mănăstirea Putna și ajunge până la Drobeta-Turnu Severin. Numit și „Drumul care unește”, Via Transilvanica începe din fața Mănăstirii Putna, se încheie la Dunăre și trece prin 10 județe: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți. Proiectul Via Transilvanica este unic în România și pune în valoare zestrea cultural-istorică a locurilor și a celor 400 de comunități din zona pe care o străbate și își propune să sprijine turismul pe îndelete și antreprenoriatul rural, tradițional românesc.

Recomandări

Prima ediție a festivalului Obciniada din Gura Humorului a început în forță cu peste 2.500 de participanți la concerte și competițiile sportive

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

„Maratonul Râșcăi – pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți

„Maratonul Râșcăi - pedalează pentru educație și sănătate”, ediția a II-a, a reunit 250 de participanți