Alegerile la Colegiul Medicilor Suceava pentru desemnarea membrilor comisiei de disciplină, ale căror mandate de șase ani au ajuns la final, au început ieri și vor continua astăzi, când sunt așteptați la vot cel puțin 600 din cei 900 de medici care activează în județ. În cazul în care nu se va întruni numărul necesar de voturi, va fi organizat un al doilea tur de scrutin, pe 10 și 11 octombrie.
„Comisia de Disciplină este una dintre cele mai importante comisii ale Colegiului Medicilor, analizând și soluționând cazurile care constituie abateri disciplinare ale medicilor”, a declarat, ieri, dr. Irina Badrajan, președintele comisiei electorale.
În cadrul alegerilor, medicii din județ vor desemna prin vot secret opt din cei nouă membri care vor face parte din comisie (cel de-al noulea urmează a fi numit, la finalul alegerilor, de Direcția de Sănătate Publică Suceava).
Medicii care și-au depus candidatura sunt Adrian Botezan, Anca Miruna Brădățan, Ana Burcă, Luminița Papuc, Stelică Constantin, Mihai Crețeanu, Nicolae Dobromir, Roxana Filip și Adriana Istocescu. Membrii comisiei de disciplină cărora le-au expirat mandatele sunt doctorii Luminița Papuc – președinte, Mihai Crețeanu, Nicolae Dobromir, Adriana Istocescu, Adrian Oprea, Rodica Andriescu, Lăcrămioara Balan, Radu Gheorghe și Liliana Grădinariu, ultimul din partea DSP.
Comisia de Disciplină se alege o dată la cinci ani. Din comisia electorală, alături de dr. Badrajan fac parte medicii Draga Buimistriuc – secretarul comisiei, Cristina Hrustovici și Laura Coca – membri.