Doi tineri s-au ales cu dosar penal, după ce, în noaptea de luni spre marți, au fost prinși că au furat o pătură de pe sârmele de rufe, din fața unui bloc de pe strada Alexandru cel Bun, din municipiul Suceava.
Prinși de poliție, cei doi tineri au spus și motivul pentru care au plecat cu pătura respectivă: le era frig și vroiau să se încălzească.
Era în jurul orei 2:50, când o patrulă de poliție i-a observat pe cei doi tineri suspecți, pe strada Samoil Isopescul, având asupra lor pătura pe care era prinsă o clamă de rufe.
Luați la întrebări, cei doi, un minor de 16 ani, din localitate, și un tânăr de 22 de ani, din comuna Adâncata, au mărturisit totul.
„Cercetările sunt continuate cu suspecții în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.