Reguli noi pentru cupluri

Au fost instituite reguli pe care trebuie să le urmați pentru a vă face relația să meargă



V-ați certat cu partenerul dumneavoastră? Înainte de a decide să îi dați o lecție sau, mai grav, să puneți capăt relației amoroase, dați o șansă noilor reguli pe care un grup de psihologi și terapeuți le-a „inventat” pentru a face viața cuplurilor moderne mai ușoară. Încercați să puneți în aplicare cât mai multe dintre acestea pentru a redescoperi prietenia, pasiunea, tandrețea și iubirea.
Prima regulă instituită este ca fiecare dintre parteneri să pună propria persoană pe primul loc, căci se pare că oamenii care își doresc să evolueze din toate punctele de vedere și depun eforturi în acest sens sunt implicați în relații mai fericite, comparativ cu cei care pun nevoile partenerului înaintea propriilor nevoi. „Atunci când vă dezvoltați propriile interese – pasiunea pentru gastronomie, învățarea unei limbi străine etc. -, aveți mai multe lucruri pe care să le aduceți în relație, iar legătura se va consolida pentru că, odată cu trecerea timpului, capătă profunzime”, a explicat doctorul Gary Lewandowski Jr., profesor la Universitatea Monmouth din New Jersey.
Respectați-vă intimitatea
Nu este vorba aici doar de respectarea intimității partenerului, ci și de respectarea intimității pe care o presupune relația în sine. De exemplu, dacă vă numărați printre persoanele care obișnuiesc să se laude sau să se plângă la prietenii apropiați în legătură cu ceea ce se întâmplă în cuplul lor sau, mai rău, dacă postați aceste lucruri pe profilul făcut în rețelele de socializare, ar fi bine să vă revizuiți atitudinea. Astfel de comportamente pot genera o gamă largă de reacții din partea cunoscuților – reali sau virtuali, spun psihologii.
„Dacă un cuplu vrea să afișeze o fericire care pare nefirească pentru cei din jur, este posibil să facă acest lucru pentru a compensa anumite aspecte nesigure din relație. Pe de altă parte, un astfel de comportament ar putea trăda o înclinație pasiv-agresivă: este mai ușor să te plângi prietenilor în legătură cu un anumit lucru decât să discuți cu partenerul și să rezolvi problema”, a explicat psiho-analistul Bethany Marshall, terapeut specializat în probleme familiale și de cuplu.
Evitați prietenii „toxici”
Se poate întâmpla ca în cercul dumneavoastră de prieteni să existe cupluri care parcă trăiesc pentru a se certa și, teoretic, acest fapt nu ar avea nimic de-a face cu relația dumneavoastră. Potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de oameni de știință la Universitatea Brown, e posibil ca lucrurile să nu stea chiar așa.
Potrivit sondajului, dacă unul dintre cuplurile de prieteni apropiați se destramă, există șanse destul de mari ca acest lucru să vă influențeze atât de mult încât și relația dumneavoastră să se strice. De asemenea, tot potrivit studiului, dacă un coleg de serviciu, un prieten sau un frate se desparte de partener, există un risc de 33 la sută ca și dumneavoastră să le urmați exemplul.
Și altele…
Un lucru important pentru sănătatea relației este ca fiecare dintre parteneri să reușească să se deconecteze de la problemele de serviciu în momentul în care ajunge acasă. Dacă nu delimitați clar viața de acasă de cea de la muncă, relația va avea de suferit din cauza stresului și a tensiunii care se acumulează. De aceea, este recomandat să vă faceți timp seara pentru a vă destinde împreună cu partenerul.
În plus, terapeuții vă recomandă să uitați de sfatul de a nu merge la culcare supărat. Ei spun că multe probleme cu care vă confruntați pe timpul zilei își pot găsi rezolvarea în timpul somnului, căci creierul reprocesează amintirile și combină asocieri vechi și idei noi pentru a găsi o soluție.
În fine, dar nu în cele din urmă, discutați calm și amănunțit problemele financiare. Potrivit statisticilor, cuplurile care se despart din cauza acestor probleme nu recurg la această soluție pentru că nu au destui bani, ci pentru că partenerii nu se pot înțelege cu privire la felul în care finanțele trebuie gestionate. Consilierul financiar Manisha Thakor sugerează că discuțiile regulate purtate pe tema banilor ajută, pe termen lung, la evitarea neînțelegerilor.