Șapte oameni de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava s-au chinuit ieri, timp de câteva zeci de minute, să o scoată din locuința sa, situată la etajul IV al unui bloc din cartierul Obcini, pe o femeie cu obezitate morbidă care avea nevoie de îngrijiri medicale intraspitalicești. A fost un caz special, au explicat pompierii, deoarece femeia pentru care au intervenit cântărea aproape 200 de kilograme și nu se mai putea deplasa singură pe distanțe mari. În cele din urmă, femeia a fost urcată într-o autosanitară SMURD și dusă la Spitalul Județean de Urgență, unde a fost internată.
Lăcrămioara, în vârstă de 46 de ani, a solicitat ambulanța ieri dimineață, în jurul orei 09.30, din cauza unor dureri abdominale însoțite de greață și vărsături. Echipajul care s-a deplasat la domiciliu a constatat că femeia are și tensiunea scăzută, motiv pentru care s-a decis transportul la spital, însă misiunea s-a dovedit una dificilă din cauza greutății anormale a femeii. Potrivit rudelor, Lăcrămioara a avut dintotdeauna o constituție robustă, însă a început să ia necontrolat în greutate în urmă cu zece ani, după o operație de histerectomie. „Nu mănâncă mult și a încercat nenumărate diete, însă nimic nu a ajutat-o. În ultima perioadă s-a deplasat cu dificultate, nu a mai ieșit din casă de trei sau patru luni”, a declarat soțul Lăcrămioarei.