„Au avut o moarte frumoasă!”

La „Junimea” a apărut un documentar excelent: „Iași 1944 – pe linia frontului”, o carte riguros documentată (autor, Lucian Șchiopu), care readuce între altele în interesul general o așchie de timp multă vreme ocultată: Iașiul „sub talpa sovietică” în 1945. N-a avut cum să fie scoasă la lumină pe vremea când se cânta „Stalin și poporul rus / libertate ne-au adus”, după care, încet-încet, a intrat în uitare – mă-ntreb câți ieșeni știu barem câte ceva despre bombardamentul devastator din 6 iunie 1944, darămite despre bătăliile de la Târgu Frumos ori despre trista spargere a frontului de nord-vest. Cartea reia pas cu pas periplul amar al războiului din Moldova, comentat cu minuție și agrementat cu o susținere fotografică de rară bogăție. Nu-mi propun o recenzie, asta-i treaba specialiștilor în istorie militară, vreau doar să semnalez că-i un demers temeinic și de mult necesar, îngăduindu-mi câteva adăugiri în capitolul „Spaimă și teroare” unde citim că „Soldații și ofițerii sovietici s-au dezlănțuit într-un val de violențe fără precedent”, „Amploarea tâlhăriilor, maltratărilor și violurilor este de neimaginat astăzi.”. Cum își duceau atunci viața românii de rând? Am cercetat câteva astfel de fonduri la Arhivele Naționale Iași. Dacă te deprinzi cu greșelile gramaticale și cu grafia de clasa a II-a primară a polițiștilor, poți recepta răsuflarea chinuită a unui oraș aflat sub vremelnică stăpânire rusească – cum de atâtea ori, de-a lungul istoriei, a mai fost. Sunt, desigur, mărunțișuri, unele chiar flecuștețe, dar ilustrează viața cotidiană a târgului aflat sub ruși. Circa I-a de Poliție, sub comanda ciudatului personaj Sendrion Kars (?), și Circa a II-a, condusă de Garabet Terzian (?) erau obligate să „proceseze” și plângerile populației referitoare la abuzurile trupelor de ocupație. Dar cu grijă și mai degrabă doar sub beneficiu de inventar: dacă se luau măsuri, acestea nu-i puteau privi decât pe… cetățenii români. Crâșmarul Eug. C. avea de suferit din pricina concurenței birtului de vizavi, de unde proprietarul I. Murg. îi trimetea soldați ruși deja bine abțiguiți, care cereau băutură… scoțând pistolul. Poliția ce să facă? L-a amendat pe Murg, cerându-i să fie pe viitor mai atent, nu pe scandalagii. Alte reclamații: cârciumarul I. Schw. „utilizează ca interpretă o femeie grasă care, pe vremuri, era damă de moravuri ușoare și care atrage ostașii sovietici prin diferite metode” (nu se detaliază metodele, dar nici nu se arată rezolvarea „cauzei”). Totolina Ciuciu (ce nume caragialean!) a primit, contra unei sume „grase”, de la niște soldați sovietici, o căruță de lemne aduse cu mașina lor militară. S-a dovedit că rușii le furaseră. Reacția Poliției: a confiscat lemnele, păguboșii ieșeni rămânând și cu banii luați, și… Nu-i vorbă, în contul rușilor erau trecute și nefăcute. La întoarcerea din refugiu, Maricica nu-și mai găsește lucrurile: două lighene și-o balie. Vecinii îi spun că „le-au luat rușii!” (balia?), dar Maricica se uită pe geam și le vede în casa lui cutare. Polițistul Crăcană intervine decis și urmează restituirea. Mult mai dificile erau cazurile când bunuri depuse spre păstrare în seifurile băncilor dispăreau peste noapte. Otilia B. constată că, din cele cinci lăzi depozitate la Banca de Credit Român SA, îi lipsesc vase Gallè, platouri de malachit, pahare tivite cu aur ș.m.a. Poliția confirmă: „lăzile au fost violate”. Dar cum să îndrepți vreo bănuială către victorioasa armată sovietică? Nici unii localnici nu rămâneau chiar cu mâinile curate: cele mai multe plângeri au ca autori întorși în oraș din refugiu după bombardamentele sovietice. Își găseau casele devastate și bunurile împrăștiate prin tot târgul. Argumentul noilor deținători: „Noi am rămas la greu, ale noastre-s. De ce au plecat?” Drept pentru care Elena Bib. a trebuit să-și recupereze de ici, de colo, cu Poliția (același eficient agent Crăcană) „un șifonier, șapte tablouri, un dulap de bucătărie, una canapea, o bidinea și-un irigator”. În rest, Poliția avea parte de cazuri banale („ceferistul G. Caz. a încercat să fure o pereche de pingele de la cizmarul B.N.), cazuri grave („sentinela Const. N. a împușcat mortal pe numitul C.S. care fura din zarzavatul grădinii Închisorii nr. 2”), rezolvate formal, prin trimitere în urmărire generală („Urmăriți, prindeți, arestați și înaintați Parchetului pe numitul N.C., zis Fane Chiorul, cu domiciliul în București, la Hotel Continental”). Începea și urmărirea „criminalilor de război (lista-i lungă) așteptați, de astă dată, de nou înființatul „Tribunal al Poporului”. Corolar: cenzura n-a îngăduit publicarea relatării „cu cei trei soldați sovietici”. Pare-se că-i vorba despre militarii Armatei Roșii care au „dat cep” cu pușca unor butoaie mănăstirești, răposând apoi către dimineață la locul faptei. „Au avut o moarte frumoasă”, ar fi spus, la anchetă, ofițerul lor.