Doi tineri din comuna Hârtop sunt cercetați de poliție după ce, aflați în stare de ebrietate, au aruncat cu pietre înspre un magazin din comună, pentru că nu li se mai dădea de băut.
Incidentul, informează poliția, s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 19:15.
Unul dintre scandalagii, Ilie A., în vârstă de 27 de ani, a cerut de băut, însă administratorul magazinului l-a refuzat pentru că tânărul era beat criță, cerându-i în același timp să părăsească localul.
Ilie A. s-a dus acasă la un consătean de-al său, Vasile Z., de 22 de ani, unde au consumat împreună băuturi alcoolice, după care cei doi au decis să arunce cu pietre înspre magazin.
Administratorul localului a anunțat poliția prin 112, iar unul dintre proprietarii magazinului, Ștefan B., în vârstă de 53 de ani, a ieșit să-l calmeze pe scandalagii, fiind lovit de Vasile Z. Cei doi tineri au plecat de la fața locului, înapoi la locuința lui Vasile Z., unde, de beți ce erau, s-au luat la bătaie între ei, fiind nevoie de intervenția rudelor pentru a-i despărți.
Din fericire, pietrele aruncate în direcția magazinului nu au lovit pe nimeni și nici nu au provocat distrugeri.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.