Ediția cu numărul 35 a Festivalului Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică ,,Umor la… Gura Humorului’’ (anul acesta desfășurată online) și-a desemnat câștigătorii.
Voi prezenta, aici, creațiile celor care s-au situat pe podium la secțiunea ,,Literatură umoristică’’, subsecțiunea ,,Epigramă’’. S-au cerut cinci epigrame, dintre care patru la tema ,,ALEGERE’’ – cuvântul respectiv sau derivatele acestuia trebuind să se regăsească în conținutul lucrărilor – și una la temă liberă, dar să conțină cuvântul ,,HUMOR’’…
- Locul I: Nicolae BUNDURI din Brașov
ALEASA INIMII
Cu-a mea aleasă, prin minuni,
Atât de tare ne-am plăcut
Că o cunosc de două luni
Și-n luna-a treia a născut.
ALEGEREA EMIGRANTULUI
În țara asta milenară
Trăiesc, așa, ca vai de mine
Și aș alege altă țară…
Dar unde pot fura mai bine?
,,ȘEXPIRIANĂ’’
În România sunt hoinar
Și cum petrec o viață solo,
Aleg în Danemarca, dar
Ceva e putred și pe-acolo!
ÎMPĂRȚIRE LA DIVORȚ
Am divorțat, ce-i drept, cu sila
Și iată că începe jaful:
Soția își alege vila,
De mine se alege praful!
……………………………………
EXCURSIE CU FAMILIA ÎN NORDUL MOLDOVEI
În nord eu am oprit motorul
Și fericit acuma îs:
Atât de bun a fost HUMORUL
Că soacra a murit de râs!
- Locul II: Ion DIVIZA din Chișinău
TÂNĂRA VĂDUVĂ
Frumoasă, atractivă ca magnetul,
Urmează-n viață un principiu sfânt:
Alege doar bărbați ce țin secretul
Și-l duc urgent cu dânșii în mormânt.
CONFIDENȚĂ
În cuplu am trăit civilizat,
Având un mariaj ca diamantul;
Aleasa mea nicicând nu m-a-nșelat
Atâta cât și-a înșelat amantul!…
UNUI BURLAC ÎNVETERAT
Eziți mereu perechea să-ți alegi,
Din frică de „nevestele cu draci”;
Însoară-te și poate-o să-nțelegi
De ce nu trebuia nicicând s-o faci!…
DE GUSTIBUS…
Pe-aleasa mea cea mândră-n toate cele –
Seducătoare, tandră, fără vicii –
O prețuiesc părinții și amicii,
Dar nicidecum nu-i place soaței mele!
…………………………………………………………….
DUPĂ FESTIVAL
Când m-am întors de la Humor,
Unde-am mai pus vreun kil de seu,
Cântarul meu, răzbunător,
M-a aruncat prin geam, cu greu!…
- Locul III: Dan NOREA din Constanța
SUFLETE PERECHE
Iubirea noastră este de poveste,
E-aleasa mea, azi se-mplinește anul,
Ne merge bine, iar motivul este
Cum am ales atunci: am dat cu banul!
TOATE LUCRURILE BUNE SUNT ILEGALE, IMORALE SAU ÎNGRAȘĂ
Doar lucruri bune-mi plac, e felul meu,
Fiind băiat subțire de oraș,
De legi mi-e frică… și de Dumnezeu…
Deci am ales, din toate, să mă-ngraș!
SFATUL UNEI MAME CĂTRE FATA EI
Când te măriți, te rog să fii activă,
Cunoaște mulți, să-i vezi de ce-s în stare;
Nu-i ca la urne, dragă, dimpotrivă:
Din toți, alege răul cel mai mare!
SFATUL UNUI TATĂ CĂTRE BĂIATUL SĂU
Alege-o slăbănoagă sau o grasă,
Brunetă, blondă, slută sau frumoasă,
Inteligentă, proastă, bună, rea,
Nu vreau decât atât: să fie-o EA.
…………………………………………………………….
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ
Am încercat să fabric epigrame
Pe un computer, cu organigrame
Și văd condiții dure pe ecran:
,,Să ai Humor măcar cât Moldovan!’’
Mențiunile, trei la număr, au fost obținute de către Petronela-Vali SLAVU din Aninoasa-Hunedoara, Vasile VAJOGA din Iași, Ioan MAMAISCHE din Botoșani. De asemenea, în memoria marelui om de cultură CORNEL UDREA – cel care a fost, ani la rând, președintele juriului la secțiunea ,,Literatură umoristică’’ a Festivalului nostru – a fost acordat și un premiu special (care îi poartă numele!) domnului Vasile BORDIANU din Prăjeni – Botoșani. La ,,Smiling City’’ s-au impus Petru Ioan GARDA din Cluj-Napoca și Daria DUMESCU din Iași.
Epigramele sus-numiților, precum și lucrările învingătorilor subsecțiunii ,,Poezie umoristică’’ vor fi prezentate în următoarele articole ale rubricii ,,Cioburi de metaforă’’ din cotidianul Monitorul de Suceava.
Până atunci vă doresc să fiți iubiți, iubind!