Luni noapte

Au ajutat un copil să ajungă acasă și au rămas blocați în nămeți



Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți

Noaptea de luni spre marți s-a dovedit una de coșmar pentru mai mulți oameni care au rămas cu mașinile înzăpezite și au cerut disperați ajutor. Un prim caz de acest gen s-a înregistrat în jurul orei 20.30, când dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunțat că două persoane care se deplasau cu un autoturism au rămas înzăpezite pe drumul comunal ce leagă localitățile Bălăceana și Vâlcele.
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, domiciliat în Vaslui, și soția sa, o tânără de 25 de ani, au rămas înzăpeziți într-o zonă de câmp deschis, unde vântul a viscolit zăpada. Nu au mai putut înainta cu mașina și au urmat momente de panică.
“Am auzit câinii lătrând, am ieșit afară și am găsit o fată zgribulită, cu o pătură în spate, care aproape plângea…”
Spre norocul lor, cei doi au zărit în depărtare o construcție. Era o fermă de animale, unde se aflau mai multe persoane.
Vlad, tânărul care se afla la volanul mașinii înzăpezite, a declarat: „Am luat la ocazie un bărbat care era cu un copil mic, în vârstă de 6 ani. Am vrut să facem un bine și să ducem copilul până acasă. La plecare, bărbatul ne-a indicat un drum spre municipiul Suceava, însă am rămas înzăpeziți”.
Cătălina Răcar, una dintre persoanele care se aflau la fermă, a relatat: “Am auzit câinii lătrând, am ieșit afară și am găsit o fată zgribulită, cu o pătură în spate, care aproape plângea… i-am chemat înăuntru pe amândoi și i-am liniștit. Au venit pe jos cam un kilometru și două sute de metri, a fost foarte greu pentru ei, au spus că le-a fost foarte frică de câinii pe care îi auzeau”.
Nămeții le-au dat mari bătăi de cap și pompierilor
Cu ajutorul unui utilaj local drumul a fost deblocat, iar mașina a fost scoasă din zona înzăpezită. La fața locului a ajuns și o autospecială a pompierilor, care a tractat o autoșenilată. Nu a mai fost nevoie însă de intervenția autoșenilatei, pentru că cei doi fuseseră deja salvați. Inclusiv autospeciala pompierilor a rămas la un moment dat blocată în nămeți, în timpul unei manevre de întoarcere. Cu ajutorul mai multor localnici autospeciala a putut fi scoasă din zăpadă.
„Pompierii militari suceveni i-au transportat pe cei doi tineri în siguranță până în municipiul Suceava, la domiciliul acestora. Din fericire, starea de sănătate a persoanelor înzăpezite nu a fost afectată și astfel nu au necesitat îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Încă patru intervenții la mașini înzăpezite
Pentru pompierii militari au urmat și alte intervenții pentru salvarea unor persoane înzăpezite.
În jurul orei 22:00, militarii de la Detașamentul de pompieri Rădăuți au intervenit pe DN17A, pe raza comunei Dornești, unde patru persoane aflate în două autoturisme au cerut ajutor. De asemenea, alte două echipaje, cu două autospeciale, inclusiv o autoșenilată, s-au deplasat pe drumul comunal ce leagă localitățile Grănicești și Gura Solcii, unde era înzăpezit un autoturism în care se aflau patru persoane. În ambele cazuri, persoanele au fost salvate de autoritățile locale, cu utilaje ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență Grănicești și ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dornești.
Înainte de miezul nopții, un echipaj de poliție și un utilaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ilișești au deszăpezit o autoutilitară la volanul căreia se afla o femeie, pe DJ 178, între localitățile Ciprian Porumbescu și Ilișești.
O altă intervenție a fost în jurul orei 2.30, la un autoturism înzăpezit pe DJ 209C, între Lucăcești și Moara.
Oamenii străzii au refuzat un pat cald
Tot luni noapte, în urma ordinului președintelui Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Florin Sinescu, echipaje de pompieri militari s-au deplasat în zonele în care se adună persoane fără adăpost. S-a acționat în acest sens la Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc.
Cei mai mulți oameni fără adăpost, 13, au fost identificați în zona Gării Burdujeni. Nici unul nu a vrut însă un pat cald.
„Persoanele au fost evaluate din punct de vedere medical și au fost invitate să meargă împreună cu pompierii militari la adăpostul «Lumină Lină» de la Biserica Sfânta Vineri, însă toate au refuzat acest lucru”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.


Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Au ajutat un copil să ajungă acasă și au rămas blocați în nămeți
Au ajutat un copil să ajungă acasă și au rămas blocați în nămeți
Au ajutat un copil să ajungă acasă și au rămas blocați în nămeți
Au ajutat un copil să ajungă acasă și au rămas blocați în nămeți
Drumul înzăpezit a fost deblocat cu un utilaj
Drumul înzăpezit a fost deblocat cu un utilaj
Una din autospecialele pompierilor care a rămas și ea înzăpezită
Una din autospecialele pompierilor care a rămas și ea înzăpezită
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți
Blocați cu mașina în nămeți


Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană
O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul
Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul