Soluții greșite

Au ajuns la spital după accidente casnice

O tânără a sunat la 112 și a solicitat ca un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava să se deplaseze la Mitocu Dragomirnei pentru a-i acorda îngrijiri surorii sale. Persoana pentru care s-a deplasat ambulanța, o tânără în vârstă de 18 ani, suferise arsuri pe față și una din mâini.
Din datele anchetei care s-a derulat ulterior s-a aflat că fata a încercat să aprindă focul și a folosit diluant. Substanța inflamabilă a făcut ca flacăra să izbucnească violent, ceea ce i-a provocat arsuri tinerei.
Aceasta a ajuns Unitatea Primire Urgențe de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticată cu „arsură de gradul I și II laterocervical drept, semitorace drept și antebraț drept” fără a fi necesară internarea.
Tot la spital, dar la cel din Rădăuți, a ajuns o tânără de 22 de ani, din Frătăuții Noi. Aceasta se afla într-o bucătărie și a inhalat gaz de la butelia de la aragaz.
Tânăra a povestit că în timp ce făcea curățenie în bucătărie, a inhalat involuntar gaz de la ochiurile aragazului, pe care le-a uitat deschise. Spre norocul ei, ferestrele și ușa de acces în bucătărie erau deschise, acesta fiind și motivul pentru care nu a sesizat în timp util mirosul de gaz.

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu