ATV-ul Albert Einstein s-a conectat la Stația Spațială Internațională



Cel de-al patrulea vehicul spațial de tip cargo, ATV-ul european automatizat Albert Einstein, s-a conectat sâmbătă, în jurul orei 14.00 GMT, cu 20 de minute mai târziu decât era prevăzut, la Stația Spațială Internațională (ISS), a anunțat Agenția Spațială Europeană (ESA), citată de AFP.
Lansat pe 5 iunie de o rachetă Ariane 5, de la centrul spațial Kourou din Guyana franceză, ATV-ul Albert Einstein este un vehicul spațial de 20,2 de tone, reprezentând cea mai mare încărcătură trimisă vreodată de ESA în spațiu.
Mai mare decât un autobuz de mari dimensiuni, cargoul spațial transportă 6,6 tone de provizii (alimente, apă, carburant și diverse materiale) pentru cei șase astronauți de la bordul ISS, care este locuită în permanență din anul 2000, la o altitudine de circa 400 de kilometri.
După ce s-a apropiat treptat de ISS pe parcursul ultimelor zile, ATV-ul s-a plasat la circa 40 de kilometri în spatele ISS și apoi la 5 kilometri sub aceasta, pentru a începe faza de conectare.
Ghidat de la centrul de control din Toulouse, vehiculul s-a poziționat apoi la 100 de metri sub stația spațială.
ATV-ul a intrat apoi în faza de conectare automată, ghidându-se de o manieră autonomă în funcție de ISS prin intermediul unui sistem GPS, în condițiile în care ambele vehicule pluteau în jurul Terrei cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră, dar cu o viteză relativă între ele de doar câțiva centimetri pe secundă.
Când a ajuns la 250 de metri de ISS, cargoul Albert Einstein, lung de 10 metri, și-a activat sistemul de ghidare prin laser, îndreptate spre o mică țintă pe modulul Zvezda al ISS.
Joncțiunea a fost operată la ora 14.03 GMT.
Întreaga operațiune a fost supervizată de pe ISS de astronautul italian Luca Parmitano și de astronautul rus Alexandr Misurkin.
După racordarea rețelelor electrice și informatice la ISS, trapa va fi deschisă și aerul din ATV va fi curățat și filtrat. Luni, ocupanții Stației vor putea să descarce materialele transportate de ATV: 860 de litri de carburant, 565 de litri de apă potabilă și 100 metri cubi de oxigen, dar și 2,6 tone de diverse materiale, colete și scrisori trimise de familiile astronauților.
Pe durata misiunii sale – desprinderea este programată a avea loc pe 11 octombrie -, ATV-ul Albert Einstein va reprezenta un modul adițional pentru cosmonauții de la bordul ISS.
Pe lângă funcția sa de aprovizionare, ATV-ul îndeplinește funcția de „remorcher spațial”, pentru a ridica în mod regulat orbita ISS, care, altfel, ar sfârși prin a cădea pe Terra.
La sfârșitul misiunii sale, cargoul va fi umplut cu toate deșeurile nepericuloase produse la bordul stației. El se va desprinde de ISS și va plonja în atmosfera terestră, unde va arde cu tot ceea ce transportă.
ATV-urile reaprovizionează cu regularitate ISS începând din anul 2008: Jules Vernes în 2008, Johannes Kepler în 2010, Edoardo Amaldi în 2012. Lansarea celui de-al cincilea vehicul, care va fi totodată și ultimul, Georges Lemaître, este prevăzută pentru jumătatea anului 2014.
După retragerea din circulație a navetelor americane, în 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele rusești Soyuz – care au trei locuri – pentru a-și trimite astonauții la bordul ISS și plătește Rusiei suma de 63 de milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.
În ceea ce privește misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo rusești Progress, europene (ATV) și japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată și care se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.
ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.
ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.