Atmosfera și starea sufletească în Postul Mare

Biserica Ortodoxă propune credincioșilor ei să întâmpine Paștile – sărbătoare a sărbătorilor și moment de maximă bucurie – printr-o destul de lungă perioadă de reculegere și post.
Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice și minunate, în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare:
– muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste și mai tânguitoare;
– cântările și imnurile amintesc cu deosebire căderea noastră (dar și putința de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) și slăbiciunea firii noastre (dar, iarăși, și putința de a depăși acestea cu harul lui Dumnezeu);
– slujbele sunt mai lungi și mai dese și cuprind rugăciuni și ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfințite;
– veșmintele preoților și odoarele în care este înveșmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei);
– postul de bucate și abstinență, precum și reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitație de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea și transfigurarea ei (din dragostea fizică față de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie și alte cărți duhovnicești (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puțin le televizor, bunăoară) etc.
Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viața noastră – tot așa după cum dacă avem invitați acasă creăm atmosfera dorită punând o anumită muzică, aprinzând lumânări etc. –, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristețea radioasă (sau „strălucitoare”, sau „luminoasă”).
Sintagma aceasta – tristețe radioasă (strălucitoare/luminoasă) – simplă și frumoasă și profundă în același timp: ea spune că, pe de o parte, suntem triști, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoșenia noastră; pe de altă parte, însă, știm că Dumnezeul nostru este Iubire și că este un Dumnezeu înțelegător, milostiv și iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, și care pentru asta S-a făcut om și a pătimit pentru noi, și încă pătimește, pentru fiecare dintre noi, până la sfârșitul timpurilor.