Atletism? Ce-i asta!?

De câteva zile încoace, la Tokio se desfăşoară Campionatele Mondiale de Atletism, despre care vă jur că habar n-aveam că au loc. Am aflat întâmplător, din facebook-ul lui Andrei Partoş, colegul meu de meserie (unul din cei mai buni disc-jockey din ţară) şi un la fel de mare iubitor de sport, care a comentat şi performanţele (mai exact: contraperformanţele) celor 3 sportivi români intraţi până acum în competiţie, şi pe care, de ruşine, nu vi le dezvălui şi dumneavoastră. Cu acest prilej, mi-am adus aminte cu durere în suflet de anii în care sportivii români chiar contau în acest sport. De fapt, e vorba de sportivele noastre, fiindcă la masculin nu am avut niciodată mari performeri, ci doar un fel de animatori, uneori implicaţi în lupta pentru vreo medalie de bronz, dar atât. În schimb, la feminin am fost zeci de ani în vârful ierarhiei, de la Iolanda Balaş (în anii ’50 – ’60), la săritura în înălţime, şi Viorica Viscopoleanu, la lungime, apoi Mihaela Peneș, la suliţa, Lia Manoliu, la aruncarea discului, până la numeroasele alergătoare la 800, 1500 sau 5000 de metri (Măricica Puică, Doina Melinte şi mai ales uluitoarea Gabriela Szabo) şi încheind cu maratonista Constantina Diță (actuala preşedintă a FRA), toate aceste superatlete au făcut legea în acest sport, într-o mulţime de probe. Şi aici, ca în gimnastică, România, în numai câţiva ani, a dispărut complet de pe harta lumii, prezenţele alor noştri fiind din ce în ce mai rare şi de importanță nulă. Păcat. Iar dacă tot am aflat de CM, atunci aflaţi că exact în timp ce scriu această rubrică, am deschis televizorul pe Eurosport şi urmăresc senzaţionala prestaţie a lui Armand Duplantis la săritura cu prăjina, americano-suedezul pe care l-am văzut doborând recordul mondial la Olimpiada de la Paris, omul care ne-a făcut să îl uităm pe Serghei Bubka, predecesorul său legendar. Închei articolul, timp în care Duplantis a ridicat ștacheta la 6,31 metri. Sper să asist la un nou record mondial live.