Atletism

Atleții suceveni au cucerit șapte medalii la Naționalele de juniori 1

Victor Turluianu, alături de antrenorul Silviu Casandra, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere
Victor Turluianu, alături de antrenorul Silviu Casandra, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere

La sfârșitul săptămânii trecute, Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești a găzduit cea de-a 96-a ediție a Campionatelor Naționale rezervate juniorilor 1 (U20) – etapa finală. A fost o competiție la care sportivii suceveni au fost din nou la înălțime.
Astfel, Talida Sfarghiu de la CSM Suceava – CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, cea mai bună junioară din România în ultimii ani, a izbutit să își treacă în palmares alte două titluri naționale, după ce s-a impus la 800 de metri și 1.500 de metri, probele sale favorite. O altă sportivă antrenată de Erzilia Țîmpău, Mădălina Sîrbu, nu s-a lăsat nici ea mai prejos, cucerind medalia de aur la 3.000 de metri și bronzul la 1.500 de metri.
Campion al României a devenit și Victor Turluianu în proba de 10.000 de metri marș, atlet antrenat de Silviu Casandra, la CSM Suceava.
De asemenea, Andrei Ihnatiuc, de la CSȘ Rădăuți – CSM Dorna Vatra Dornei, în proba de 3.000 de metri, și Alexandru Prâsneac, de la CSM Dorna Vatra Dornei, sportiv în vârstă de 15 ani, la 800 de metri, au prins ultima treaptă a podiumului de premiere.

Recomandări

Prima medalie pentru România la Mondialele de Înot pentru juniori a fost cucerită de fălticeneanca Daria Silișteanu

Încă doi dintre sucevenii campioni naționali fac pasul spre o echipă puternică. Păreri diferite cu privire la plecările masive ale sportivilor