Atletă Maria Cioncan, care a murit într-un accident rutier petrecut în Bulgaria, a fost îngropată, miercuri, în jurul orei 14.30, în curtea bisericii din centrul satului Maieru, județul Bistrița-Năsăud. După slujba de înmormântare, începută în jurul orei 12.00 și oficiată de nouă preoți și de Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul, sicriul cu trupul neînsuflețit al Mariei Cioncan a fost scos din biserică înfășurat în tricolor, după care i s-a dat onorul militar. Un detașament de jandarmi a tras trei salve de armă în momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, iar o fanfară a intonat imnul național. În timpul slujbei de înmormântare și al ceremonialului din biserică, mai mulți preoți și oameni din lumea sportului au evocat personalitatea fostei atlete, printre care și antrenorul său, Ștefan Beregszaszy, care a mai spus că de acum încolo nu va mai antrena pe nimeni. După ce Maria Cioncan a fost îngropată, toți participanții la slujbă au fost invitați la masă, care are loc la căminul cultural din sat și ale cărei costuri sunt suportate integral de către antrenorul fostei sportive. La înmormântarea fostei sportive au participat sute de oameni, printre care și călugări de la mănăstirile din jur, deși a plouat torențial încontinuu. La funeralii au participat și nouă reprezentanți ai Federației Române de Atletism, precum și sportivii Anuța Cătună, Marieta Ilcu, Maria Pântea Ciobănică, în prezent antrenor CSM Bistrița, Ana Algeorge. Cioncan, medaliată cu bronz în proba de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a murit, duminică, după ce mașina pe care o conducea, o Skoda Fabia, s-a izbit de un copac de pe marginea șoselei dintre Sofia și Plevna. Maria Cioncan se întorcea în România, împreună cu membrii staff-ului său tehnic, după un stagiu de pregătire efectuat în Grecia. După producerea accidentului, corpul neînsuflețit al Mariei Cioncan a fost transportat la morga din Plevna, de unde a fost ridicat, luni după-amiază, de sora și de cumnatul fostei sportive și de antrenor al acesteia, Ștefan Beregszaszy.






