Atlet dornean pe podium la Balcaniadă



Alexandru Prâsneac s-a clasat al treilea la Balcaniadă
Alexandru Prâsneac s-a clasat al treilea la Balcaniadă

România a cucerit nouă medalii, dintre care una de aur, două de argint și șase de bronz, la Campionatele Balcanice de atletism Under-18, desfășurate zilele trecute la Sivas (Turcia).
Printre laureați s-a aflat suceveanul Alexandru Prâsneac, sportiv cu dublă legitimare CSM Dorna Vatra Dornei / CSM București, care a reușit să câștige medalia de bronz în proba de 800 de metri.
De asemenea, Alexandru Prâsneac a făcut parte și din ștafeta masculină de 4×100 metri, care a ratat de puțin podiumul.
„Această medalie vine după încheierea sezonului în aer liber, produsă în luna iulie. Noi am rămas în pregătire special pentru Campionatul Balcanic și ne bucurăm că am adus la Vatra Dornei încă o medalie internațională”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac, care a dorit să mulțumească pentru sprijin Primăriilor Vatra Dornei și Poiana Stampei, sponsorilor Apa Bucovina și MOL România, precum și Asociației „Totul este Posibil”.



Recomandări

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot