O lucrare științifică de referință pentru istoria urbei:

Atlasul istoric al orașului Suceava



Doi istorici din cadrul colectivului de specialiști ai Complexului Muzeal Bucovina Suceava, dr. Parascheva Victoria Batariuc și drd. Florin Hău, și-au înscris numele ca membri ai colectivului de realizare a unei lucrări științifice de referință pentru istoria urbei. În cadrul proiectului „Atlasul istoric al orașelor din România” (proiect care a demarat cu un deceniu în urmă odată cu înființarea Comisiei de Istorie a Orașelor din România, organism al Academiei Române afiliat la Comisia Internațională pentru Istoria Orașelor – Commission Internationale pour l’ Histoire des Villes, care și-a propus formarea unei baze documentare referitoare la procesul de urbanizare) a apărut recent de sub tipar într-un format impresionant (A 2) fascicolul „Suceava”. Lucrarea urmează fasciculelor dedicate pînă acum Sighișoarei și Sebeșului și este prima care vizează un oraș din zona extracarpatică. Conceptul lucrărilor din cadrul proiectului „Atlasul istoric al orașelor din România” (elaborat ca și fascicolele realizate pe plan european pentru cca. 250 de orașe, remarcabile fiind cele din Austria, Anglia, Cehia, Germania, Italia, Polonia…) pornește de la faptul că doar o analiză istorică sistematică a tuturor factorilor relevanți face posibilă înțelegerea evoluției istorice a unui oraș. Pentru prima dată într-o lucrare amplă evoluția orașelor este urmărită atît prin intermediul informațiilor istorice, geografice, demografice, arheologice…cît și cu ajutorul planurilor istorice și contemporane, atlasul fiind astfel conceput ca un instrument de lucru pentru cercetările comparative și interdisciplinare axate pe utilizarea surselor cartografice. Concepția, calitatea execuției hărților (pentru fascicolul „Suceava” dr. Parascheva Victoria Batariuc a lucrat cca. un an pentru realizarea hărții arheologice) și facilitățile pe care le oferă fac din acest atlas un valoros instrument de lucru pentru specialiștii și cercetătorii (istorici, restauratori, arhitecți) interesați de istoria urbană. Lucrarea realizată bilingv (română, germană), tipărită prin generozitatea lui Mircea Vlad de la Prestige Tours International București, va fi lansată vineri cu prilejul desfășurării celei de-a XII-a ediții a Simpozionului „Artă și civilizație medievală” care va avea loc la Suceava.