Lucrare de referință

Atlasul istoric al orașului Siret

Atlasul istoric al orașului Siret
Atlasul istoric al orașului Siret

A apărut recent, în Seria A – Moldova – a Atlaselor istorice a orașelor din România (serie deschisă în anul 2005 cu atlasul istoric al orașului Suceava), lucrarea similară dedicată orașului Siret.
Editată sub egida Academiei Române, de Comisia de Istorie a Orașelor din România (constituită în anul 1992, ca organism afiliat la Comisia Internațională pentru Istoria Orașelor), lucrarea bilingvă (română-germană), care a apărut la Editura Enciclopedică – București, este realizată de arheologul dr. Victoria Paraschiva Batariuc și cercetătorul științific Șerban Dragomirescu, membru al Comitetului Național Român de Geografie, sub coordonarea cercetătorului Dan Dumitru Iacob, secretarul științific al Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu.
Cu hărțile executate de Mariana Vlad și traducerea în limba germană semnată de Sigrid Pinter, atlasul istoric îi menționează în calitate de colaboratori pe Franz Pieszczoch, Florin Hău și Marcel Popa.
Într-un scurt „Cuvânt înainte” se aduc mulțumiri pentru împlinirea acestei lucrări Primăriei orașului Siret, Complexului Muzeal Bucovina și Muzeului orașului Siret.
Atlasul cuprinde date cu privire la reperele fizico-geografice, o cronică a orașului (de la prima mențiune documentară din anul 1370, la realitățile contemporane) o introducere în istoria localității, date care vizează evoluția demografică și structura morfologică, etapele de extindere urbană, monumente istorice, descoperiri arheologice, numele străzilor din sec. al XVIII-lea până în prezent, și are atașate o serie de hărți cu planuri și parcelări ale orașului.

Recomandări

Reuniune istorică a comunității penticostale din Vicovu de Sus, după aproape 50 de ani, în una dintre cele mai mari biserici din Europa

Pelerinaj din centrul orașului și sfințirea apelor pe malul Siretului, tradiție a siretenilor păstrată din perioada interbelică

Coloana de TIR-uri la ieșirea din țară prin vama Siret se întinde pe 3,5 kilometri. Partea ucraineană are dificultăți operaționale din cauza întreruperii energiei electrice