Atitudini

Totdeauna profitabilă lectura revistei „Spiritul critic” ce apare… la Pașcani. Am mai scris și cu alte prilejuri despre truda octogenarului Leonard Gavriliu, care, aproape de unul singur și cu nici un sprijin material din partea statului, izbutește să editeze de mai bine de nouă ani o publicație incitantă, curajoasă, de certă ținută intelectuală, care-și revendică și motivează demersul citându-l pe Maiorescu: „Critica a fost și va rămâne o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării”. Drept pentru care, spre deosebire de multe alte publicații culturale deprinse să-și alcătuiască sumarul din ceea ce „vine” de la colaboratori (adeseori, referate și recenzii), limitându-se, adică, să recolteze nume și agreabile, și cât de cât prestigioase, spre a lăsa în planul al șaptelea preocuparea pentru o țintă cert și distinct conturată, „Spiritul critic” pășcănean izbutește, într-un spațiu sever drămuit, să se înscrie cu remarcabil nerv gazetăresc în practicarea responsabilă a actului critic exprimat prin imperiosul (clasicizat) „în lături!”.
Din păcate, după știința noastră, revista nu-i difuzată de nici un operator din afara Pașcanilor, așa că, probabil, cei interesați ar trebui s-o solicite direct redacției (fac oficiul de intermediar voluntar, postând adresa: str. Cronicar Ion Neculce, bloc B2, sc. B, ap. 5, Pașcani 705200 – cum se vede, acasă la Gavriliu…). Din numărul pe aprilie 2011 se remarcă în primul rând consistentul și documentatului articol al Magdei Ursache sugestiv intitulat „Un reper moral care ne spală obrazul”. Este vorba, desigur, despre „beleaua” Paul Goma. Românii se căinează că n-au avut un Havel ori un Michnik, spre a-l trata cu sictir pe unul dintre cei mai autentici disidenți ai „lagărului” estic, basarabeanul Goma, lăsat în continuare fără cetățenie și exclus in Uniunea Scriitorilor. Acei câțiva care îl susținem o facem împotriva curentului și împotriva cabalei oficializate care a reușit să-l determine până și pe incomodul și iconoclastul Adrian Marino să se declare „suporter secret Goma”. De ce „secret”, este lesne de priceput.
În restul revistei, un respectuos articol omagial („95 de ani de la nașterea lui Const. Ciopraga”, de Liviu Leonte) și sumedenie de note sprințare, specialitatea casei. Aflăm că Mircea Dinescu… nu l-a citit pe Marin Preda, căruia i se consideră discipol, întrucât a plasat un citat din „Viața ca o pradă” în „Moromeții”. Concluzia lectorului Șt. Bobeș (probabil, alt pseudonim al lui Gavriliu): „A citi o carte cum se cuvine este o treabă pretențioasă: cere ținere de minte și decizia de a duce lectura până la capăt. Pe când spunerea de anecdote licențioase nu cere cine știe ce aplicație culturală”.
După ce este urechit N. Manolescu, o altă rafală critică se îndreaptă către revista „Cultura”, care, în același număr, consideră cartea lui Sorin Despot (premiant la Concursul Uniunii Scriitorilor) „o mare păcăleală intelectuală și estetică”, în vreme ce pe o altă pagină, recenzenta cutare afirmă fără jenă și fără să clipească: „substanța cărții spune mai mult decât al n-lea volum al lui Emil Brumaru.” (!) Cam în aceeași ordine de idei: revista pășcăneană citează copios dintr-un roman de Dan Stanca, considerat „textul cel mai ordurier în materie de scriptură pornografică”. Selecția de citate se întinde pe trei pagini și ar putea avea efect invers celui scontat de Nichifor Huțupan (alt pseudonim al…), adică „să capteze morțiș interesul publicului cititor” (un anume public, desigur), deși romanul în cauză nu există decât „în planul etalării mizeriilor unei conștiințe minate de eșuarea sexualismului cel mai cras”. O rezervă: Dan Stanca este considerat „campion al pornografiei”. Aș! Din cele citite în „Spiritul critic”, poate evolua cel mult în calificări. Podiumul a fost de mult confiscat de – culmea! – prozatoare reprezentând sexul slab. Pe cât de slab, pe atât de obsedat.