Atitudinea politicianului ROMÂN în Europa – PRM



În urma evenimentelor din ultima perioadă reiese un lucru extrem de clar: România are mari probleme de imagine în restul Europei și chiar la nivel mondial.
Indiferent că te numești Adrian Mutu, Cristian Chivu, Laura Vasiliu sau reprezinți echipa națională de fotbal a României într-un meci cu Bulgaria, te bucuri de același tratament din partea unor cetățeni ai U.E.
Pe lângă problemele pe care le aduc imaginii României personaje precum Mailat, Clămparu și alții ca ei, cred că nici prestația celor ce trebuie să ne reprezinte în relațiile externe nu se ridică la nivelul așteptărilor cetățenilor români de pretutindeni.
Singura reacție pe care a avut-o ministrul de externe al României, Adrian Cioroianu, vis-à-vis de scandalul din Italia, a fost o declarație de natură fascistă iar referitor la decretul-lege privind expulzarea cetățenilor români din Italia nu a reușit să formuleze vreo poziție oficială. Parlamentarii români ce fac parte din grupul parlamentarilor europeni au hotărât să “sprijine” interesul cetățenilor români prin absența de la dezbaterile și de la votul final în ședința Parlamentului European.
Singurii care au luat atitudine în acest nedorit caz au fost reprezentanții P.R.M. în Parlamentul European și președintele P.R.M. dl. senator dr. Corneliu Vadim Tudor. În urma afirmațiilor jignitoare la adresa poporului român făcute de Alessandra Mussolini, cei cinci membri ai P.R.M. din grupul politic “Identitate, Tradiție, Suveranitate” s-au retras, acest lucru ducând la desființarea acestui grup politic din Parlamentul European.
Tot în această perioadă, singurul care a avut curajul să-i sprijine pe imigranții români din Italia a fost președintele P.R.M., care a reprezentat de unul singur Parlamentul României la Roma.
Și cu astfel de oameni România va fi recunoscută pe plan European!