Ați auzit de Simatoc?

În vara lui 1934, copiii din satul basarabean Grimincăuți băteau mingea (de cârpă, poate, din crep) pe toloacă. Amuzat de îndârjirea cu care se juca, șoferul unei mașini mici oprește pe marginea drumului, urmărind din ce în ce mai atent „marele meci mare”. Spre a descoperi un puștan ce făcea cu mingea ce voia: dribla, ascunzând-o pur și simplu, șuta, centra; îi depășea pe toți la sprinturi, ca să nu mai vorbim despre mingile înalte, toate ale lui. Oaspetele coboară de la volan, stă de vorbă cu puștiul, apoi cu părinții, și decide să-l ia pe Nicolae Șmotoc la Timișoara, unde pe atunci strălucea Ripensia.
Puștiul desculț de pe toloaca din Grimincăuți avea să ajungă, în România, component al echipelor vicecampioane naționale Ripensia Timișoara și Carmen București, apoi de opt ori titular în echipa noastră națională; mai departe, campion și vicecampion al Ungariei cu Vasas Budapesta, vicecampion al Italiei cu Internazionale Milano, campion al Spaniei cu Barcelona și campion al „Cupei latine”, premergătoarea Cupei Campionilor Europeni. Ați știut? N-am știut.
Cum se vede, înainte de Hagi și Gică Popescu, la Barcelona a jucat un român rămas în totală uitare: mai întâi au interzis rușii să i se pomenească numele (fiind „fugit” din Basarabia!), apoi românii („fugise” din România!). Și-a mai schimbat de vreo cinci-șase ori numele, pe itinerariul Șmotoc-Simatoc-Szegedy-Sima-Simatola-Sims, a trăit 24 de ani în România (14 în Basarabia), 3 în Ungaria, 3 în Italia, 13 în Spania și 16 în Australia. Pe certificatul de deces emis în New South Wales scrie „Sims Nicholas, place of birth Romania, occupation businessman, cause of death (la 59 de ani!) myocardial infarction”. N-a putut fi identificat binefăcătorul care, precum în basme, a pogorât din mașina fermecată la Grimincăuți, deschizând fantasmagoricul drum de la toloaca satului la campioana Spaniei, după cum nu se știe dacă Simotoc, mare împătimit al jocurilor de cărți, când a făcut infarctul în cazinoul australian avea în mână carte formidabilă sau mergea la cacealma.
Viața de cartofor a lui Simatoc este… de poveste! Când sărăntocul din Grimincăuți s-a văzut în mână cu enorma sumă de 500.000 de dolari primită de la FC Barcelona, și-a cumpărat pe loc o mașină și nu s-a oprit până la Monte Carlo. Unde, într-o singură noapte, a pierdut la cărți tot ce-a avut. Ba chiar și mașina, câtă vreme bunul amic Kubala a trebuit să-i trimită bani de tren… A rămas de pomină episodul în care toată echipa Barcelonei se afla în avionul ce urma s-o ducă la meciul cu Athletico Bilbao, dar… lipsea numărul 10, Simatoc. Antrenorul și președintele Clubului au pornit să-l caute prin cazinouri. L-au găsit la masa de joc, unde i-a întâmpinat cu replica „asta-i ultima mână și plecăm.”
Personaj charismatic, totdeauna ultraelegant, vorbitor de română, rusă, maghiară, germană, italiană, spaniolă, catalană și engleză, unde a ancorat a trimis iremediabil pe banca de rezerve toți concurenții la grațiile admiratoarelor: „până a venit Simatoc aveam și noi ceva șanse, după aceea…” Am încercat să explic de ce nu s-a auzit până acum de Simatoc în România; mai greu de înțeles de ce au trebuit să treacă aproape trei ani până ce cartea consacrată lui Simatoc, datorată lui O. Țîcu și B. Boguș, a izbutit să ajungă la Iași, după cum mai bine de doi ani s-au scurs până la proiecția ieșeană de gală a documentarului telecinematografic „Nicolae Simatoc – variațiuni pe un nume”. Filmul se înscrie printre reușitele certe ale peliculelor cu tematică sportivă, numai că-i mult mai mult decât atât. De fapt, este investigat destinul cu irizări de basm al unui personaj propulsat aparent meteoric în greu accesibilul tărâm al lui „ce nu se poate, când totul se poate?”; convingător înfățișat, triumful tonic al valorii, până la urmă profund cariat de morbul viciului, se convertește într-o deslușită lecție de viață. Echipa de realizatori a încăput într-o singură mașină și, în condiții trudnice și modeste, a izbutit să filmeze în cinci țări un documentar cu adevărat model. Nu știu ce soartă va avea filmul: merită atenție, merită aplauze, merită premii. În afara autorilor cărții, pe lista realizatorilor figurează regizoarea Violeta Gorgos, operatorul Cristian Sbîngu și producătorul Virgiliu Mărgineanu. În spatele cortinei, Vasile Arhire: fiind al șaselea, n-a mai încăput în cutezătoarea mașină, dar, sunt sigur, filmul îi datorează în bună parte fluența și coerența viziunii profesionistului.