Aterizare de urgență pe Otopeni. Un pasager cu probleme cardiace a decedat

O aeronavă a companiei Turkish Airlines, care circula pe ruta Hanovre – Istanbul, a aterizat pe Aeroportul Otopeni, luni noapte, din cauza unei urgențe medicale, fiind vorba despre un pasager cu probleme cardiace, care a decedat la scurt timp.
Un avion care efectua o cursă din Hanovre spre Istanbul a aterizat de urgență, pe Aerorportul Otopeni, luni noapte, în jurul orei 23.30, din cauza unui pasager care avea probleme cardiace, informează purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, Valentin Iordache.
Potrivit sursei citate, pasagertul în vârstă de 60 de ani a decedat la aproximativ 30 de minute de la aterizare, după ce echipajele medicale ale aeroportului au intervenit pentru a îi acorda primul ajutor.
Aeronava a decolat spre Istanbul, în jurul orei 03.00.

Recomandări

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

AnimaWings a început operarea de zboruri din Suceava spre București. Gheorghe Șoldan: ”Lucrăm pe mai multe planuri pentru dezvoltarea aeroportului”

AnimaWings a început operarea de zboruri din Suceava spre București. Gheorghe Șoldan: !Lucrăm pe mai multe planuri pentru dezvoltarea aeroportului”
AnimaWings a început operarea de zboruri din Suceava spre București. Gheorghe Șoldan: !Lucrăm pe mai multe planuri pentru dezvoltarea aeroportului”