Avertizare

Atenționări de la salvamontiști pentru perioada sărbătorilor



Masivul Giumalău
Masivul Giumalău

Serviciul Public Salvamont al județului Suceava a atenționat turiștii, printr-un comunicat, că în perioada sărbătorilor de iarnă sunt necesare precauții suplimentare la abordarea traseelor montane.
Sunt declarate închise traseele ce urmăresc curbele de nivel – cel marcat cu cruce roșie în masivul Giumalău și cel marcat cu bandă albastră ( drumul Maria Tereza) în masivul Călimani.
Din cauza zăpezii groase și instabile sunt posibile oricând avalanșe, așa încât este total nerecomandată parcurgerea pasajelor pe curbe de nivel.
În ce privește deplasarea pe zonele de creastă, salvamontiștii recomandă evitarea cornișei, din cauza pericolului de rupere a zăpezii.
Acces auto dificil Pentru masivul Călimani, accesul se poate face pe traseul Gura Haitei – Cariera Călimani. Sunt necesare echipamentul de bivuac, colțari și pioleți.
Pentru masivul Rarău, accesul auto este posibil numai în condiții extreme pe traseul Izvorul Alb – Rarău, din cauza podurilor de gheață, și numai până în zona Sihăstria.
Accesul auto pe traseul Chiril – Rarău este posibil numai până la schit, iar pe traseul Pojorîta – Rarău se pot parcurge cu mașina doar primii 8 din cei 16 kilometri de drum.
Pe traseul Pojorîta – Rarău sunt probleme în zona Munceii Rarăului din cauza viscoliturilor.
Pentru acces pietonal sunt recomandate traseele Izvorul Alb – Cabana Rarău ( marcaj bulina roșie) și Chiril – Cabana Rarău ( marcaj bulina albastră).
În masivul Giumalău accesul auto este posibil doar pe primii 5 km pe Pârâul Rusca, apoi traseul se poate parcurge pietonal în 3-4 ore, în funcție de starea potecii și condițiile meteo.
Interzis alcoolul

Potrivit afirmațiilor șefului salvamontiștilor suceveni, Voicu Raia, este necesară și respectarea de către turiști și a unor reguli generale, care îi pot scuti de multe neplăceri pe munte. „Echipamentul de iarnă este obligatoriu pentru siguranța turiștilor, și acesta trebuie să includă ghete d eiarnă, polar, mănuși, căciulă, parazăpezi, ochelari de protecție, bețe de schi, suprapantalon, jachetă de vînt și lanternă. În plus, este bine ca fiecare turist să fie dotat cu un pansament elastic, un analgezic, pansament steril, fașe, o hartă a masivului pe care îl parcurge, să cunoască traseul și să cunoască numărul de telefon al echipei salvamont ce acționează în zonă. Dacă nu cunoaște acest număr, poate forma pe telefonul mobil 0SALVAMONT, care este numărul dipeceratului național sau poate apela numărul nostru, 0745313052. De asemeni, este indicat ca din grup să facă parte cineva care a mai parcurs traseul respectiv și conducătorul grupului să se informeze telefonic prealabil, la numerele de mai sus, despre starea traseului în zoiua respectivă. Consumul de băuturi alcoolice este nerecomandat pe durata parcurgerii traseului și pentru siguranța lor, turiștii trebuie să plece la drum cît mai devreme, ca să nu îi prindă întunericul pe traseu. Mai este important de reținut că pe timp de iarnă durata parcurgerii unui traseu montan, chiar și de către cineva experimentat, este de cel puțin două ori mai mare decît durata calculată pentru același traseu vara”, ne-a spus Voicu Raia.



Recomandări

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități
Festivalul „IDEAL Sport4All”, două zile de sport, incluziune și activități recreative adaptate pentru copii și tineri cu dizabilități

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană
O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice
Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice