Atenționare Cod galben de ploi și vijelii, în toată țara, până luni



Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de ploi și vijelii, precum și de disconfort termic generat de caniculă, valabilă în toată țara, de vineri noapte până luni seară.
Atenționarea intră în vigoare de vineri, la ora 23.00 și este valabilă până luni, la ora 18.00, potrivit site-ului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în noaptea de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice și nord-vestice, iar sâmbătă și duminică mai ales în centrul țării și zonele de deal și de munte. Totodată, vor fi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice și averse ce pot avea caracter torențial.
Izolat, cantitățile de apă vor depăși 50 l/mp, fiind posibile și căderi de grindină.
Caniculă în sud și sud-est
Vremea caniculară se va menține în regiunile sudice și sud-estice până luni după-amiază, iar indicele confortului termic temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80.
Maximele temperaturii aerului vor depăși 35 de grade, iar în Lunca Dunării vor atinge 37 -38 de grade.