Nici bine nu s-au terminat alegerile locale, că partidele politice au și început pregătirile pentru campania electorală pentru parlamentarele din toamnă – dacă se va ține cont de termenul de 4 ani – sau cel mai târziu în primăvara anului viitor.
Ne-am obișnuit în această logică electorală și practic nu reușim să ne eliberăm de haina politică, aproape nici o clipă. Cel mai ușor își dau seama de acest lucru românii care trăiesc în afara țării, cei care au posibilitatea să experimenteze un alt fel de sistem social, economic, dar și politic.
Iar diferențele le sesizează cel mai ușor în pelerinajul aproape anual, când sute de mii de români vin acasă la familie, la prieteni sau la cei dragi, în scurtele perioade de concediu.
Această migrație, petrecută, de regulă, de Crăciun, de Paște, sau, în cele mai multe cazuri în perioada iulie – august, este resimțită din mai multe puncte de vedere.
Lăsând la o parte caracterul emoțional, sentimental al revederii, cea mai importantă componentă este cea financiară, pentru că cei pe care ne-am obișnuit să îi numim „căpșunari” nu vin cu mâna goală acasă. Vin cu cadouri, cu bani, dar și cu nerăbdarea reîntâlnirii oglindită în surâsul pe care îl abordează atunci când trec poarta casei, sau cu sentimentul de reușită pe care încearcă să-l confirme prin noua mașină pe care și-au cumpărat-o după o muncă de un an pe tărâm spaniol, italian, german.
Pentru acești români, statul nostru nu are politici publice. Cei peste 2 milioane de concetățeni care s-au hotărât, dintr-un motiv sau altul, să părăsească țara, se simt, în majoritatea cazurilor, abandonați de către patria mamă.
Iar cel mai elocvent exemplu îl constituie acțiunea ministrului Păcuraru, cel care a decis să stopeze bursele de locuri de muncă pentru românii stabiliți în Italia și Spania, după ce lansase acest program cu surle și trâmbițe, în urmă cu câteva luni.
Motivul ministrului este că la ultima bursă, desfășurată la Torino, s-ar fi prezentat doar vreo câteva sute de români, din cei peste 100 de mii stabiliți în regiunea Piemonte. Este greu de înțeles la ce se aștepta un ministru (care la rândul lui se face foarte greu înțeles) în urma unui asemenea proiect? Credea cumva domnul Păcuraru că români noștri se vor îmbulzi la coada locurilor de muncă oferite de angajatorii din țară, în condițiile în care ei sunt cei care cunosc cel mai bine realitatea și au la îndemână comparația – cel mai eficient instrument pentru a afla stadiul de evoluție al României?
Se știe că românii nu prea au încredere în politică. Se știe, de asemenea, faptul că cea mai mică încredere o au românii care au plecat din țară, iar acest lucru s-a văzut cel mai bine la referendum-ul pentru demiterea președintelui Băsescu, atunci când participarea la scrutin a fost scăzută, în pofida unei ample campanii printre românii din afară (vă mai amintiți poate de mitingul de la Castellon – Spania).
Ceea ce nu se știe, sau nu se dorește să se știe, sunt cauzele care stau la baza neîncrederii, iar până nu vom cunoaște sau nu vom recunoaște aceste cauze, șansele de a crea politici publice coerente pentru toți românii sunt minime, iar probabilitatea ca cei plecați în străinătate să se întoarcă definitiv acasă este de asemenea minimă.