Iată că au mai rămas doar patru luni și ceva zile până la turneul final al Campionatului European. După șapte ani de secetă, avem în sfârșit șansa de a fi din nou printre cei aleși. Dincolo de propriile noastre probleme legate de componența lotului, de forma de moment, de accidentările pe termen lung sau de cele care vor interveni pe parcurs, precum și de multe alte chestiuni care vor interveni pe parcurs, îmi revine în memorie un episod straniu, legat tot de un turneu final, vă amintiți? E vorba de World Cup `94, ediția americană. Echipa, supranumită ulterior „de aur”, avea în componență o mulțime de jucători (chiar toți, dacă nu mă înșel) activând la echipe străine, majoritatea din elita continentală. În principiu, bazându-ne pe valoarea fiecăruia, pe omogenitatea echipei, pe sclipirile de geniu ale lui Hagi, Dumitrescu ori Răducioiu, ar fi trebuit să plecăm chitiți pe trofeu. Nu discutăm acum despre lipsa de curaj, despre teama de performanța supremă, despre glasurile vag tremurânde care abia îndrăzneau să țintească spre „un loc între primele 4”, și atât. Ce mi-am reamintit, și vroiam să vă reamintesc și dumneavoastră, este faptul că fotbaliștii noștri, inclusiv superstarurile, au devenit brusc rezerve. Nu toți, ci doar (sau mai ales) cei care evoluau în campionatele țărilor calificate și ele la World Cup. Cei din Spania, Italia, Franța în primul rând. Inclusiv Gică Hagi. Vă imaginați vreo echipă care să-l fi avut în lot și să nu aibă nevoie de el și pe teren, ca titular? Ei bine, iată că ne apropiem de un turneu final la care am avea nevoie de titulari (dar și de rezerve) cât mai bine pregătiți, în plină formă. Iar forma ți-o dă continuitatea în joc și antrenamente, nu odihna pe bancă sau în tribune. Mai observ și că, tot după ani buni, de jucătorii noștri au început să se intereseze echipe serioase din campionate de primă mână. Vorba e: au cu adevărat nevoie de ei? Privindu-l pe Radu Ștefan la debut, aș zice că da. Dar garantează cineva că, după însănătoșirea accidentaților din apărarea lui Lazio, Radu Ștefan va mai intra pe teren? Iar de el e nevoie ca de aer pe linia de fund, că doar n-om juca cu Moți! Vă rog să aveți în vedere că jucăm cu Italia unde (deja?) Mutu a fost lăsat pe bancă în chiar sfertul de finală cu Lazio, la debutul lui Ștefan, deși Fiorentina avea nevoie ca de aer de victorie pentru a urca în semifinală. Jucăm și cu Olanda. N-am absolut nici o explicație pentru transformarea lui Ogăraru în rezervă, după un parcurs impecabil, de mai bine de 2 ani, la Ajax-ul care, fără el în teren, pierde mai mult, mai des și la scoruri mai mari decât cu Ogăraru titular. Să dea Domnul să fie doar o psihoză de-a mea și nu o atitudine programat-demolatoare.