Semnal de alarmă

Atenție la micii serviți pe la tarabe

Petrea Dulgheru
Petrea Dulgheru

– Veterinarii spun că sunt procesatori care introduc în consum carne neverificată sanitar – veterinar
Veterinarii suceveni atrag atenția populației asupra pericolului reprezentat de micii serviți de către vânzători ambulanță, prin târguri și piețe. Șeful Direcției Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, doctor Petrea Dulgheru, spune că sunt semnale că micii sunt preparați din carne neverificată sanitar – veterinar, fapt ce îl poate expune pe consumator la o serie de boli ce se transmit de la animal la om prin ingerarea cărnii animalului bolnav.
Petrea Dulgheru a declarat că au fost depistați agenți economici care prelucrează și introduc în consum carne fără documente care să ateste calitatea acesteia, fapt foarte grav. De asemenea, sunt carmangerii care sacrifică animale și aruncă apoi pe piață carne neverificată sanitar – veterinar.
Șeful DSVSA Suceava atrage acestora atenția că în cazul în care vor fi depistați li se vor închide unitățile și se vor alege cu dosare penale.
În cursul zilei de luni, la sediul direcției a avut loc o instruire cu procesatorii de carne și administratorii de abatoare, în care li s-a prezentat acestora noul pachet legislativ în ceea ce privește normele igienice ce trebuiesc îndeplinite de aceste unități, precum și legea siguranței alimentelor. Directorul DSVSA a precizat că aceștia au semnat la final că au luat la cunoștință de noile prevederi. Procesatorii au fost avertizați că riscă să le fie sistată activitatea în cazul unor nereguli și că până la 31 decembrie 2006 trebuie să își lichideze absolut toate stocurile de carne provenită din afara Uniunii Europene.
Dulgheru a anunțat că Rusia refuză să mai primească importurile de carne din țara noastră și din Bulgaria pe motiv că cele două țări nu garantează siguranța alimentelor. Exportul de carne spre Rusia se poate face numai în condițiile în care unitățile exportatoare sunt verificate în prealabil de către inspectori veterinari ruși. De aceea, s-a solicitat DSVSA Suceava transmiterea către Agenția Națională Sanitar Veterinară a listei cu unități din județ care doresc să exporte carne în Rusia.

Recomandări

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

Aproape 45.000 de vaccinări antirabice la câini, în județ, în anul în care rabia a arătat din nou că poate ucide și oameni