Două victime într-o singură zi

Atenție, escroci cu ecusoane false, la ușile sucevenilor, pretinzând că trebuie să verifice caloriferele



Două bătrâne din județ, una de la Câmpulung Moldovenesc și una din municipiul Suceava, au fost înșelate de persoane necunoscute care le-au bătut la ușă sub pretextul că sunt instalatori și au venit să verifice caloriferele, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Prima victimă, o bătrână în vârstă de 89 de ani, care locuiește singură într-un apartament din municipiul Câmpulung Moldovenesc, le-a povestit polițiștilor că în jurul orei 10.00 s-a trezit la ușă cu trei indivizi, care i-au spus că sunt instalatori și au venit să verifice caloriferele și să încaseze banii pentru consumul de apă.
După ce chipurile au verificat caloriferele, i-au solicitat bătrânei un cupon de pensii, după care i-au spus că o pot scuti definitiv de la plata facturii la asociație, dacă achită o taxă de 205 lei.
Proprietara a căzut în plasa escrocilor și după ce le-a dat banii respectivii au plecat.
Ulterior, dându-și seama că nu i-au lăsat o chitanță, s-a dus să întrebe prin vecini, iar atunci și-a dat seama că a fost înșelată.
În salopetă, cu ecuson în piept, i-a luat 500 de lei și a dispărut
Scenariul s-a repetat în aceeași zi, în jurul prânzului, în municipiul Suceava. Victima, o femeie în vârstă de 68 de ani, care a declarat că la ușa ei s-a prezentat o persoană necunoscută, îmbrăcată în salopetă și având în piept un ecuson, pe care nu a apucat să vadă ce scrie. I-a spus că trebuie să verifice instalația și caloriferele din apartament, iar femeia i-a deschis larg ușa, crezând că respectivul a fost trimis de la asociația de proprietari.
După ce s-a făcut că repară ceva la un calorifer și a verificat repartitoarele și apometrele, respectivul i-a spus proprietarei că are de achitat suma de 390 de lei, contravaloarea serviciului.
Femeia i-a dat o bancnotă de 500 de lei, iar așa-zisul instalator i-a spus că merge până la mașină să-i aducă restul și chitanța. Nu s-a mai întors.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Acesta a ținut să transmită că, nu de puține ori, așa-zisele controale sau verificări ale apometrelor sau a altor sisteme și instalații sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuința victimei, iar în momente de neatenție sunt sustrase bunuri și valori din casă.
„Recomandăm cetățenilor să nu lase să intre în locuință persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societățile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile”, a precizat subcomisarul Epureanu.



Recomandări