Atenție doamnelor: Sosește pilula antishopping



Atunci când ne simțim un pic deprimate, nimic nu ne face să ne simțim mai bine decât o plimbare prin magazine. Cel puțin așa spuneau protagonistele din „Totul despre sex”, a căror teorie pare a fi confirmată și în viața de zi cu zi. V-a părăsit iubitul? O pereche de pantofi „ultimul răcnet” vă va ridica sigur moralul. Soțul dumneavoastră pare plictisit? O fugă la o parfumerie și plictiseala dispare într-o clipită. Și având în vedere că motivele de depresie sunt multe, nu mai avem de ce să ne mirăm când ne pomenim cu șifonierul plin de haine, pe care nu le-am purtat nici măcar o dată. După ce specialiștii au analizat acest fenomen, au decis că asistăm la apariția unui nou tip de femei, „shopaholic”, sau pe românește, dependentele de cumpărături. De obicei, acestea au între 30 și 40 de ani, au o situație financiară bună, se bucură de succes pe plan profesional. Atenție, însă! Din această categorie, fac parte și gospodinele sau femeile aflate în posturi politice, precum Condoleezza Rice, care nu rezistă în fața unei perechi de pantofi sau a unui deux-pieces ultimul răcnet. Pentru că oricât de greu ar fi să recunoaștem, realitatea e că sindromul „cărții de credit” le afectează mai ales pe doamne. Și pentru că orice boală își are leacul și dependența de shopping poate fi tratată. Medicii au pus la punct o pilulă-minune, care ar „potoli” instinctul de a risipi banii pe fel de fel de lucruri inutile. Este vorba de o pastilă care ridică nivelul de serotonină, având efecte benefice asupra moralului. Așadar, gata cu vizitele la psiholog pentru a înțelege ce vă lipsește în viață. De acum nu va mai trebui să vă străduiți să găsiți soluția pentru o viață armonioasă. Gata cu probele de voință în fața unei vitrine. Este suficient să luați pilula-minune, care se alătură astfel pilulei pentru a dormi, celei pentru apune capăt poftei de mâncare sau a pilulei care asigură ani buni de elasticitate pielii. Vă mai amintiți de vechiul Prozac? Pilula care promitea fericire? Ei bine, medicamentul antishopping este o „rudă” apropiată a Prozacului și aduce o promisiune și mai dificilă: redarea echilibrului interior.
(Click News)